Setari Cookie-uri

Geamantane pentru toată familia-Ce modele se potrivesc unui zbor cu avionul?

Perioada vacanţei se apropie, astfel că fiecare dintre noi se duce cu gândul la meleagurile frumoase spre care va zbura pentru a petrece un concediu unic şi reconfortant. Odată alese destinaţiile şi făcute rezervările de cazare şi zbor, nu îţi mai rămâne decât să începi organizarea bagajelor, o sarcină deloc uşoară dacă nu ai la dispoziţie geamantanele şi valizele care se vor potrivi cel mai bine nevoilor turistice ale familiei tale.

Cum îţi organizezi eficient bagajul?

Pentru a te asigura că vei avea la îndemână tot ceea ce îţi va fi necesar şi pentru a fi sigur că nu porţi în călătoriile tale lucruri inutile care doar îţi vor îngreuna deplasarea, este recomandat să începi pregătirea bagajelor prin întocmirea unei liste. Împărţită pe fiecare membru al familiei, bine structurată şi organizată, în final lista va conţine exact ceea ce ar trebui să pui în bagaje. De la ţinute, până la produse cosmetice, de la medicamente, încărcătoare, căşti şi cărţi, până la jucării şi produsele de îngrijire ale celor mici, toate vor putea fi acum depozitate cu grijă, ordonat şi organizat, în geamantanele care te vor însoţi pe durata întregii călătorii.

Citește și:

Ce geamantane alegi pentru călătoriile cu avionul?

Atunci când călătoreşti cu avionul este recomandat să îţi alegi acel geamantan care oferă o foarte bună compartimentare şi siguranţă, în acelaşi timp fiind simplu de manevrat, uşor şi practic. Pentru ca bagajul tău să fie bine organizat, iar conţinutul să fie depozitat în siguranţă, este indicat ca pentru zborurile cu avionul să alegi geamantanele solide, tip troler, realizate din policarbonat, aceasta fiind varianta de valiză care va oferi cea mai bună protecţie conţinutului bagajului tău. Structura rigidă a acestui tip de geamantan, alături de încuietoarea cu cifru TSA, vor reprezenta garanţia că bagajul tău va ajunge intact şi în siguranţă la destinaţie.

Cum alegi geamantanul potrivit?

Călătoriile alături toţi membrii familiei, impun o departajare foarte exactă a bagajului, astfel că este recomandat ca fiecare să aibă geamantanul lui. Pe lângă aspectul strict funcţional al unui troler, nu putem să nu luăm în calcul şi design-ul acestuia, fiind parte componentă a ţinutei noastre de călătorie. Astfel, doamnele îşi pot îndrepta atenţia către modelele de trolere în nuanţe energice şi tonice, în timp ce domnilor le sunt recomandate cele în tonuri neutre, gri, negru, maro. Nici cei mici nu vor fi uitaţi, astfel că un troler cu imprimeuri vesele şi cu formă interesantă va fi ideal pentru a completa look-ul micilor dornici de noi descoperiri.

Citește și:

Dimensiunile potrivite zborului vostru

Dacă porneşti într-o vacanţă lungă, atunci şi trolerele în care vei depozita bagajul vor fi de dimensiuni generoase. În cazul în care vacanţa se reduce doar la câteva zile, sunt recomandate geamantanele de mici dimensiuni, uşor de manevrat şi depozitat. Gama de trolere pusă la dispoziţie, vine cu o ofertă generoasă în ceea ce priveşte bagajul de mână. Aici poţi descoperi geamantanul ale cărui dimensiuni se vor potrivi exact spaţiilor de depozitare, astfel că nu îţi vei face griji că bagajul tău de mână nu corespunde regulilor de zbor. Astfel, fie că alegi doar un troler ca bagaj de zbor, fie că preferi să-ţi achiziţionezi mai multe dimensiuni, creându-ţi un set de zbor foarte modern şi sofisticat, ai acum posibilitatea de a face cele mai bune şi avantajoase alegeri.

Citește și:

Kudika
23 Mai 2024
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.