Setari Cookie-uri

Adevărata dragoste este rară și este singurul lucru care dă vieții sens – 20 de citate despre iubire de Nicholas Sparks

Nicholas Sparks este un nume sinonim cu poveștile de dragoste care au cucerit inimile cititorilor din întreaga lume. Născut pe 31 decembrie 1965, în Omaha, Nebraska, Sparks a devenit unul dintre cei mai citiți autori contemporani, cu romanele sale vândute în peste 115 milioane de exemplare la nivel global.

Viața lui Sparks a fost una de roman. Crescând în California, Sparks a arătat o înclinație spre scris încă de tânăr. A urmat Universitatea Notre Dame cu o bursă pentru atletism, dar o accidentare i-a încheiat cariera sportivă și l-a îndemnat să scrie primul său roman (nepublicat). După absolvirea în 1988 cu o specializare în afaceri, a lucrat în diverse domenii, inclusiv ca reprezentant de vânzări farmaceutice.

Determinat să devină un scriitor profesionist, Sparks a petrecut mai multe luni lucrând la „The Notebook", primul său roman publicat, care a ajuns pe lista de bestseller-uri a New York Times imediat după publicare în 1996. Până când adaptarea cinematografică a fost lansată în 2004, Sparks publicase alte șapte romane, dintre care două, „Message in a Bottle" (1998) și „A Walk to Remember" (1999), fuseseră deja ecranizate. De-a lungul carierei sale, Sparks a scris douăzeci și trei de romane, toate ajungând pe lista de bestseller-uri a New York.

Citește și:

Succesul lui Nicholas Sparks a contribuit la popularizarea genului de ficțiune romantică, inspirând o nouă generație de scriitori să exploreze și să dezvolte acest gen literar.

Mai jos, iată cele mai frumoase citate ale lui Nicholas Sparks:

„Liniştea e pură, liniştea e sfântă, ea uneşte fiinţe, pentru că numai cei ce se simt în largul lor în prezenţa altei persoane ştiu să nu vorbească, e ca un paradox.”

„Despărţirea ne doare atât de tare pentru că sufletele noastre sunt îngemănate. Poate că așa au fost întotdeauna şi vor mai fi. Poate că înainte de această viață am mai trăit o mie de vieţi împreună şi în fiecare dintre ele ne-am întâlnit. Şi poate de fiecare dată am fost despărţiţi din aceleaşi motive. Asta înseamnă că acest rămas-bun este şi pentru cei zece mii de ani, dar el reprezintă în acelaşi timp un preludiu la ceea ce va urma.”

Citește și:

„Se despărţeau doar pentru a se regăsi. Se regăseau doar pentru a se îmbrăţişa din nou. Se urau pentru a se iubi.”

„Iubirea este ca vântul: nu o poţi vedea, dar o poţi simţi.”

„Dacă amintirile ei sunt ca stelele pe cerul întunecat, ale mele sunt spaţiile bântuite dintre ele.”

„Cea mai bună dragoste e aceea care-ţi trezeşte sufletul şi te face să ajungi la mai mult, plantează un foc în inimă şi aduce pace în minte. Asta mi-ai adus tu mie. Şi asta sper să-ţi ofer eu pentru totdeauna.”

„Când ne va fi greu şi vom fi trişti, o să te ţin în braţe şi o să te alint, şi o să iau durerea ta asupra mea. Când plângi tu, plâng şi eu, şi când te doare pe tine, mă doare şi pe mine. Şi împreună să încercăm să stăvilim toate şuvoaiele de lacrimi şi toată disperarea, şi vom reuşi să străbatem drumurile pline de gropi ale vieţii.”

Citește și:

„Dragostea înseamnă să te gândeşti la un altul important pentru tine, atunci când se presupune că ar trebui să te gândeşti la cu totul altcineva.”

„Viaţa, se gândi el, semăna mult cu un cântec. La început e misterul, la sfârşit e confirmarea, dar la mijloc stă întreaga emoţie care face să merite totul.”

„Adevărata dragoste este rară şi este singurul lucru care dă vieţii sens.”

„Nu există nicio dragoste precum cea dintâi.”

„Omul se poate obişnui cu orice, dacă i se lasă suficient timp.”

„Niciun om care se îneacă nu ştie care picătură de apă i-a luat ultima suflare...”

„Sacă nu îţi auzi inima, ascultă liniştea aceea, uneori adevărata iubire vine ca o şoaptă.”

Citește și:

„Posibilităţile sunt cele care mă fac să merg mai departe. Şi chiar dacă unii mă considera un visător, un prost sau orice altceva, cred că orice este posibil.”

„Fiindcă toată lumea minte. Este o parte a vieţii sociale. Nu mă înţelegeţi greşit - cred că este ceva necesar. Cel din urmă lucru pe care-l doreşte oricine care trăieşte în societate este să domnească o onestitate totală. Îţi poţi imagina o conversaţie de acest gen: "Eşti scund şi gras", ar putea spune o persoană, iar cealaltă i-ar răspunde "da, ştiu". "Şi în plus, miroşi urât!" Aşa ceva nu se face în viaţa socială. Aşa că oamenii mint prin omisiune tot timpul. Oamenii îţi spun tot felul de lucruri... şi am învăţat că partea pe care o neglijează este adeseori cea mai importantă. Oamenii ascund adevărul pentru că se tem.”

Citește și:

„Nu îţi poţi trăi viaţa pentru alţii. Trebuie să faci ceea ce e bine pentru tine, chiar dacă astfel îi răneşti pe cei pe care îi iubeşti.”

„Apusul, mi-am dat seama atunci, este numai o iluzie, pentru că soarele este ori deasupra, ori dedesubtul orizontului. Şi asta înseamnă că ziua şi noaptea sunt îngemănate într-un fel în care puţine lucruri sunt; nu pot exista separat şi totuşi, nici laolaltă. Cum ar fi, îmi amintesc că mă întrebam, să fim veşnic împreună şi totuşi despărţiţi pentru totdeauna?”

„Dragostea este fragilă. Şi noi nu suntem întotdeauna cei mai buni îngrijitori pentru ea. Noi doar ne târâm prin acest talmeş-balmeş şi facem tot ce putem mai bine. Şi sperăm că acest lucru fragil supravieţuieşte în ciudat tuturor obstacolelor”

Citește și:

„Indiferent ce se întâmplă cu noi în viitor, fiecare zi în care suntem împreună este cea mai măreaţă zi din viaţa mea. Şi întotdeauna voi fi al tău”


Kudika
3 Iunie 2024
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.