Setari Cookie-uri

Parfumurile arăbești actuale: născute în Orient, educate în Europa

În inima Emiratelor, unde luxul și opulența sunt la ele acasă, industria parfumurilor își etalează măiestria prin mărci de renume precum brandurile grupului Gulf Orchid.

Fondat în 2016 de către frații Ibrahim și Malek Masmoum, Gulf Orchid își are rădăcinile în grupul Al Masmoum, o afacere de familie al cărei parcurs a început în 1987 și al cărei creator este tatăl celor 2, Mouti Masmoum.

Gulf Orchid: o punte între tradiția milenară a Orientului și inovația contemporană

Pasiunea și interesul celor doi frați pentru arta parfumeriei a fost insuflată evident de către familie. Ibrahim și Malek Masmoum au urmat studiile în Marea Britanie continuând apoi cu 5 ani de cercetare de piață în Europa. Astfel, cei 2 au analizat nivelul de calitate, valorile și preferințele consumatorilor europeni, obișnuiți deja cu numele consacrate ale parfumeriei occidentale.

Pentru a crea produse care să respecte tradiția orientală dar care să fie și pe placul consumatorilor occidentali, mixurile olfactive au fost reformulate, astfel încât toate mărcile comercializate de grupul Gulf Orchid să corespundă nasului educat al pieței europene, dar și dorințelor consumatorilor din SUA, Canada și America de Sud.

Citește și:

Responsabilitate și standarde de calitate la cel mai înalt nivel: ISO, GMP și CE

Pentru a dezvolta produse care să întrunească preferințele consumatorilor, dar și standardele de calitate și sănătate impuse de cadrul legislativ al UE și al USA, grupul Gulf Orchid și-a selecționat cu mare atenție furnizorii de materie primă, uleiurile de parfum provenind numai din Spania si Franța – de la producători cu o reputație incontestabilă care livrează și pentru marile branduri ale industriei occidentale. Procesele de fabricație din cele 5 unități de producție din UAE au fost regândite și optimizate, grupul deținând certificări precum: ISO, GMP și CE.

Conștienți de responsabilitatea ecologică, Gulf Orchid folosește ambalaje ecologice și implementează procese de producție eficiente energetic, reducând astfel amprenta de carbon și asigurându-se că fiecare produs este creat cu respect pentru mediu.

Pe piața din România, grupul Gulf Orchid este prezent cu câteva dintre brandurile sale de parfumuri arăbești, precum: MATIN MARTIN, Maison Asrar, Gulf Orchid și ATTRI. Publicul va regăsi astfel arome pentru toate gusturile: parfumurile arăbești premium ale brandului MATIN MARTIN, parfumuri arăbești pline de savoare și mister ca Hamsat Ghazal, Adorable și Basma, parfumuri arabești pline de efervescență și energie precum Magic Night și Icon, parfumuri sofisticate: Rose Absolute, Italian Leather sau Rose Vanilla, precum și parfumuri atemporale care transced granițele și prejudecățile, precum Diwan, Al Fares sau Sweet Heaven de la Gulf Orchid.

Citește și:

Prin toate acestea, Gulf Orchid nu doar că își onoreză moștenirea, dar și redefinește parfumeria orientală pentru piața globală, îmbinând armonios tradiția cu standardele moderne de calitate și sustenabilitate.


Kudika
5 Iulie 2024
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.