Triunghiul conjugal

Dragostea debuteaza, de obicei, prin "starea de indragostire" care nu este nimic altceva decat "atentia anormal fixata asupra altei persoane".

Atractia fizica si psihica este constientizata de noi sub forma unei placute tensiuni care vectorizeaza si regleaza comportamentul erotic si conjugal. Ea devine o sursa de energie, generatoare de conduite, atitudini, ganduri si actiuni cu caracter pozitiv fata de persoana iubita, menite sa ii releve continuu celui care iubeste, calitatile de care se simte atras, pe care le intuieste, doreste si admira la partenerul sau. Astfel, atractia sustine energetic pozitivarea comportamentului de parteneriat, aceasta avand ca rezultat regenerarea atractiei care se constituie ca mecanism circular de autointretinere si autodezvoltarea a vietii de cuplu.

Constientizarea motivelor de atractie fata de persoana iubita conduce fie la permanentizarea si cristalizarea atitudinilor de valorizare, alimentand noi necesitati de cunoastere si comunicare fata de aceasta, fie la o diminuare a tensiunii emotionale, pana la stingerea acesteia, ca urmare a scaderii "nevoii de celalalt". Dorinta si nevoia de celalalt scad, de obicei, in cazul in care, dupa perioada de "indragostire", apare evaluarea reala, "scanarea" celuilalt prin filtrul obiectivitatii. "Obiectul" iubirii este deopotriva si "obiect de cunoastere", complicand drumul pe care il parcurge cuplul si conditionandu-l de sansa unei reinfiintari perpetue. Adesea "triunghiul conjugal" poate aparea cand am depasit idealizarea partenerului si incepem sa vedem realitatea.

Pe nisipuri miscatoare

Suntem tentati sa nu ii reabilitam, cel putin din punct de vedere moral, pe cei care isi sacrifica linistea familiala pentru nisipurile miscatoare ale relatiilor extraconjugale. Fiecare caz este o istorie aparte, cu detalii mai mult sau mai putin curioase.

Unii au aventuri pentru a se simti importanti, altii pentru ca se tem ca partenerul lor devine mult prea important ca statut socio-profesional sau economic, si a treia categorie pentru ca, treptat, constata ca nu suporta ideea de fi cu o singura persoana pentru intreaga viata.

Infidelitatea apare si atunci cand unul dintre parteneri doreste sa demonstreze ca are succes la sexul opus (fie in perioadele critice ale vietii - andropauza, pierderea locului de munca, supraincarcare in planul esponsabilitatilor parentale, fie in perioadele de "glorie" caracterizate prin succes profesional, castiguri financiare mari). Nemultumirile si sentimentele refulate duc deci si ele in aceiasi directie, astfel incat noutatea pe care o imprima o noua relatie reprezinta o tentatie la care putini rezista. Rezistenta este conferita, de fapt, de o structura psihologica puternica, nemarcata de traume emotionale din copilarie si adolescenta. In plus, "rezistenta" la infidelitate este o consecinta a unei bune relatii de cuplu.

---