Parerea lui Radu: Seful nevestei mele

Un text de Radu Buzaianu

Sotia mea, ca altfel nu pot sa-i spun, lucreaza ca tot omul, intr-o multinationala. Are un job description, are niste taskuri, are niste targeturi, are tot felul de denumiri care ne fac sa ne simtim bine, ca-n filme americane. Dar are si un manager. Despre el o sa povestesc acum.

Exista acest obicei al oamenilor de a se strange seara acasa. Si nu asta e problema. Problema e ca oamenii au aceasta apucatura de a-si povesti lucruri. Ca asa sunt oamenii cand se aduna. Sotia mea e la fel, ba mai mult decat atat. Imi povestste de exemplu ce se mai intampla pe la serviciu. Si de aici toata tarasenia. Ca altfel nu pot sa-i spun.

Toate femeile au la serviciu un sef. Ceea sigur, e indiscutabil. Spre seful acesta, ele, sotiile noastre privesc condescendent. Trebuie sa-i faca pe plac. La glumele sale trebuie sa stie sa rada. Spre ideile lui sa stie sa se aplece entuziast. Toate femeile au la serviciu acest barbat la care se raporteaza pana la urma. Acest barbat in al carui birou cand sunt nu-ti pot raspunde la telefon. Exista aceasta rigoare. Acest barbat gestioneaza un tip de autoritate in relatia cu sotia ta. Oricat de independenta ii place ei sa fie, seful poate fi drastic.

Si inca n-ar fi o problema atat de mare. Pana la urma e normal. Dar despre acest barbat vine in fiecare seara sa ne povesteasca acasa. Noi, barbatii de acasa, traim cu aceasta condamnare. Trebuie sa ascultam cum ni se povesteste despre el. Trebuie sa ascultam, sa nu parem dezinteresati de ceea ce i se intampla ei. Pentru ca, stim cu totii, trebuie sa existe comunicare. Toti psihologii ne indeamna la ea.

O perioada n-am inteles ce ma enerveaza. Era ceva in neregula in toata treaba asta. Ea, povestind uneori amuzata, alteori emotionata, alteori usor agasata, dar tot timpul ceva in legatura cu barbatul acesta. O trece prin tot felul de stari. E normal. Asa e orice job. Dar iata-ma cu aceasta condamnare cu executare. Si eu, dar noi toti. Sotiile noastre supuse altei autoritati masculine decat a noastre. E ceva bizar in toata treaba asta. Multi dintre noi traim sub starea asta de agasare, chiar daca n-o constientizam. E precum alergia la ambrozie. Ceva e, nu te simti bine, dar n-ai un diagnostic. Asa ceva trebuie cumva interzis prin lege.

Si aici voiam sa ajung, ca nu putem s-o lasam asa. Lumea nu poate continua in stilul asta. Solutia este una singura. Barbatii sa nu aiba voie sa acceada la functii de conducere. Ne facem rau unul altuia. Trebuie sa existe un consens. Cum o sa fiu managerul sotiei tale? Stiu ca-i delicat ce spun, dar cineva trebuia sa o zica si pe asta.

Foto prima pagina: alphaspirit, Shutterstock