Cum sa atragi vibratiile benefice cu ajutorul obiectelor feng-shui!
Cand nimic nu pare sa-ti mearga bine, e semn ca in viata ta s-a acumulat prea multa energie negativa. Alung-o si atrage vibratiile benefice cu un strop de optimism, detasare si cu ajutorul obiectelor feng-shui!
Obiecte feng-shui aducatoare de noroc
Foto: Androlia, Shutterstock
Ratele mandarine
Pe langa faptul ca sunt foarte simpatice, aceste figurine au fost create pentru a aduce iubire in casa ta. Fie ca esti singura si-ti cauti jumatatea, fie ca esti deja casatorita si vrei sa-ti ocrotesti relatia, asaza doua rate mandarine in dormitor si schimbarile benefice nu vor intarzia sa apara in viata ta amoroasa. In cazul relatiilor aflate in cumpana, ratustele tin departe conflictele, atenueaza tensiunile, promoveaza armonia si impacarea.
Delfinul
Figurina care infatiseaza un delfin te ajuta sa te simti in viata ca pestele in apa. Te protejeaza de rele, alunga grijile si obstacolele. Cu un astfel de aliat, dorintele tale devin realitate si drumul catre visuri implinite iti este mult mai lin. Veselia si gingasia delfinului te vor insoti odata cu acest talisman.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Redescoperă o nouă energie si scapă de durerile de spate
- Zilele cu cea mai puternică energie romantică din 2024: Îți poți întâlni sufletul pereche!
- Creează o atmosferă relaxantă și plină de energie pozitivă în casa ta: Ghid pentru aromaterapie și parfumuri de cameră
Elefantul
Un animal grandios, elefantul este inainte de toate un simbol al intelepciunii. Daca alegi sa ai un astfel de decor benefic in casa, pozitioneaza-l undeva la inaltime, ca sa fie vizibil si dominant. Neaparat elefantul trebuie sa aiba trompa ridicata pentru a functiona ca un element de bun augur. Daca iti doresti un copil, elefantul este si simbol al fertilitatii. Legenda spune ca mama lui Buddha a visat un elefant alb chiar inainte de a afla ca este insarcinata, aceasta figurina feng-shui fiind aducatoare de vesti bune pentru cuplurile indragostite si pregatite sa-si intemeieze o familie.
Dragonul
Impunatorul dragon este benefic mai ales persoanelor care apartin acestei zodii chinezesti, dar nu numai. Il poti avea in camera de zi sub forma de statueta sau il poti purta mereu cu tine, ca breloc sau atarnat la gat, ca un talisman norocos. Simbolul puterii si al curajului, iti aduce energie si spirit de initiativa, succes financiar si contexte favorabile unei vieti fericite, lipsite de griji.