Primul pas pentru infaptuirea miracolelor in viata ta este sa crezi ca ele se pot intampla.
In cel de-al saselea episod din seria TRAIESTE. ZAMBESTE. IUBESTE iti reamintesc in aceasta zi magica de Craciun ca ‘Miracolele exista’.
Atunci cand auzim de miracole, suntem tentati, inainte de orice, sa ridicam cinic din sprancene. In al doilea rand, acestea primesc o valenta, poate religioasa. Dincolo de toate acestea, oricat de greu de crezut ar parea, miracolele exista. Ele nu sunt altceva decat manifestarea propriilor ganduri si dorinte.
Prin urmare, primul pas pentru infaptuirea miracolelor in viata ta este sa crezi ca ele se pot intampla. La fel de important este sa accepti faptul ca le meriti si ca ti se pot intampla tie, chiar astazi.
Si inainte de a da play clipului de mai jos mai vreau sa iti spun ceva:
Ce e important pentru noi nu poate fi pus sub brad!
- atentia primita de parinti, tandretea miloasa a bunicilor, mirosul de cozonac proaspat si toate emotiile traite in aceasta perioada frumoasa de sarbatori. Asadar, profita de aceasta perioada pentru a le spune celor dragi sufletului tau ca ii iubesti pentru ca fac parte din viata ta si cel mai important, ca miracolele exista, trebuie doar sa aiba incredere in ei si in puterea Universului.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Pe 2 mai, o poartă spre lumi paralele se deschide: Venus și Neptun transformă visurile în realitate. Magia e la ea acasă
- 3 Zodii care primesc un semn divin în această săptămână
- Rezoluția sufletului tău pentru anul 2025 în funcție de zodia în care te-ai născut
foto by TierneyMJ/Shutterstock
