Interviu cu mama prietenei mele de suflet: Romanul vietii mele s-ar numi 'Punct si de la capat'

Diana este una dintre prietenele mele de suflet. Cand ni s-a propus sa luam un interviu unei femei deosebite din viata noastra, automat m-am gandit la ea. Am ras impreuna, am plans (am plans mult si separat), ne-am luat la trei-pazeste, ne cunoastem bine si rau de tot pe dinauntru asa ca stiu ce om deosebit este. Doar ca este imposibil ca cineva care este apropiat de Diana, sa nu se apropie si de Silvia (dna Silvia Stroe), mama ei. Aceasta femeie pur si simplu te inspira, este o prezenta in sine! Iar daca o cunosti mai bine si ii afli si povestea de viata (aproape incredibila, o viata cu adevarat ca in filme!), este imposibil sa nu te indragostesti de omul care este. Nu ai cum sa nu o admiri si sa nu o respecti pentru tenacitatea, forta si puterea pe care le inspira, pentru determinarea care a facut-o sa mearga mai departe atunci cand multi ar fi cedat.

Desi circumstantele vietii nu i-au fost totdeauna prielnice, a razbit intotdeauna cu demnitate si zambetul pe buze, imbratisandu-si destinul cu dragoste, fara sa se planga. Este o luptatoare, o femeie care isi iubeste enorm familia si iubeste viata, o femeie obisnuita, cum ar spune ea. Ca multe alte mii de femei din Romania, a ales (sau “a trebuit” sa aleaga) drumul Italiei. De 12 ani, munceste si traieste in aceasta tara si ii viziteaza pe cei dragi de Sarbatori. Sau ori de cate ori ii permit banii, timpul, zilele libere si Italia… Si fiindca a invatat de una singura sa foloseasca minunile tehnologiei si internetul (uf, tare mi-as dori sa se intample asta si cu parintii mei), i-am adresat cateva intrebari carora le-a raspuns prompt (as pune “foarte” inainte daca ar avea grad de comparatie), sincer, deschis si cu responsabilitate, asa cum este si ea de fapt.

1. Stiu ca ati plecat pe cont propriu in Italia, in necunoscut, fara sa cunoasteti limba italiana, cu “promisiunea” unui loc de munca (ca multi romani care muncesc in Italia), dar nu si cu garantia sa. Asteptarile au fost pe masura a ceea ce ati gasit cand ati ajuns acolo?

Nu, nici pe departe. In marea majoritate a cazurilor nu gasesti locul de munca promis, cel pentru care de fapt hotarasti sa pleci in strainatate.

2. Ne puteti impartasi putin din experienta plecarii si cea a acomodarii in Italia?

Cand hotarasti sa pleci, deja esti foarte curajoasa si pregatita sa infrunti tot ce intalnesti. Plecand in perioada cand Romania nu facea parte din U.E. a fost si mai greu. Calatoria pana in Italia: nu am cuvinte si nici nu vreau s-o descriu. Stiu doar ca a durat doua zile si doua nopti si ca in tot acest timp am plans. Ajunsa la destinatie, locul de munca fusese deja ocupat, dar nu m-am dat batuta. Am fost ajutata de o prietena si cu acordul doamnei la care lucra, am fost gazduita in casa doamnei. Sansa mea a fost ca in zona in care eram gazduita exista o biserica cu un nume frumos: "Buon Pastore", unde m-am inscris pe listele pentru cautare loc de munca. De data aceasta norocul mi-a suras si in mai putin de doua ore am obtinut loc de munca.

3. V-a fost greu sa va adaptati intr-o alta tara pe termen lung? Care au fost acele lucruri care v-au pus obstacole si care au fost acelea care v-au determinat sa mergeti mai departe?

Mi-a fost foarte greu sa ma adaptez din toate punctele de vedere, dar eram motivata de scopul venirii mele in aceasta tara. Imi spuneam: "Trebuie sa rezist!" Foarte greu mi-a fost ca nu puteam sa accept responsabilitatea impusa: tratamentul de ingrijitoare zi si noapte, dar imi repetam: "Scopul meu aici este sa rezist!"

4. Cum sunt romancele? Cum sunt italiencele? Sunt mai multe lucruri care ne apropie sau care ne despart?

Diferenta dintre romance si italience e mare. Italiencele nu vor fi capabile sa faca ce fac romancele. Italiencele sunt persoane egoiste si superficiale. Nu am gasit asemanari.

5. Care este lectia cea mai frumoasa pe care v-a oferit-o Italia? Dar cea mai grea?

Lectii ni se ofera la tot pasul, indiferent de locul in care ne aflam. Dar Italia si-a pus amprenta asupra mea la toate capitolele: stil de viata, mod de gandire, care sunt total diferite comparativ cu ale noastre.

6. Sunteti plecata de ani multi in Italia, familia este in Romania… Cum face fata o mama si sotie dorului de fiica si de sot? Dar o romanca dorului de tara si de “acasa”?

Cand pleci nu te gandesti ca o sa stai: doi ani/ cinci ani/ zece ani; imprejurarile sunt cele care determina perioada sederii in strainatate. In primii ani ne vedeam o data pe an, apoi am reusit sa ne intalnim de trei ori pe an. Am incercat sa fim uniti in permanenta. Acasa e acasa, dar stiu ca intr-o zi ma voi intoarce pentru totdeauna.

7. Ati intampinat greutati in Italia din cauza faptului ca sunteti femeie?

Nu, din contra, pentru ca piata muncii in Italia ofera mai multe locuri de munca pentru femei.

8. In Romania in aceste zile celebram ziua femeii. Daca ar fi sa adresati un mesaj de 8 martie tuturor femeilor care sunt departe de copiii, sotii sau familia lor, care ar fi acela?

"Ziua femeii" nu se celebreaza pe 8 martie in Italia, dar in sufletul nostru, al romancelor de aici, exista. Tuturor femeilor care sunt departe de casa si de familie le urez: multa sanatate, putere de munca, traditionalul "La multi ani!" si sa nu-si piarda speranta ca vor reveni cat mai curand acasa.

Dana Negoita
28 Februarie 2018

Urmareste-o pe Dana Negoita

Emoțională, introvertită, îndrăgostită de așternut cuvinte. Garbo.ro i-a fost mama adoptivă, iar Kudika.ro sora de cruce. La ea în suflet locuiesc alte 4 sufletele (= nepotei) și...