Luna iulie este aici pentru a ne proteja sufletele de tot ce este rău, dureros, malefic. Universul ne transmite energie divină și ne ajută pe drumul nostru în căutarea fericirii adevărate. Vor urma câteva săptămâni frumoase, pline de zâmbete, de lecții importante, de creștere spirituală și de iubire necondiționată.
Află care este citatul pentru sufletul tău pentru a șaptea lună a anului 2021 în funcție de zodia în care te-ai născut.
Berbec
Sunt numai patru întrebări de valoare despre viață: "Ce este sacru?" , "Din ce este creat spiritul?", "Pentru ce merită să trăiești?", "Pentru ce merită să mori?". Iar răspunsul este același pentru fiecare întrebare: "iubirea".
Taur
Nu trăim sentimente care ne transformă, ci sentimente care ne sugerează ideea de transformare. De pildă, iubirea nu ne purifică de egoism, dar ne face să-l simțim și naște în noi ideea unei patrii îndepărtate, unde acest egoism nu și-ar mai găsi locul.
Gemeni
Unii cred că pot fi fericiți trăindu-și viața prin alte părți, dar repede își dau seama că nu e așa. Oriunde te-ai duce, te duci și pe tine cu tine.
Rac
Mânia învinge-o prin blândețe, răul învinge-l prin bine, pe zgârcit învinge-l prin dărnicie, iar pe mincinos prin adevăr.
Leu
Viața este o serie de schimbări naturale și spontane. Nu le rezista; asta creează numai durere. Lasă realitatea să fie realitate. Lasă lucrurile să curgă natural înainte în orice fel doresc.
Fecioară
Când te trezești dimineața gândește-te ce privilegiu prețios este să fii în viață, să respiri, să gândești, să te bucuri – și apoi fă că acea zi să conteze!
Balanță
Dacă nu poți zbura atunci aleargă, dacă nu poți alerga atunci mergi, dacă nu poți merge atunci târăște-te, dar orice ai face trebuie să te miști tot înainte.
Scorpion
Nu putem schimba viața. Noi putem schimba doar modul în care trăim viața. Orice moment este cel mai bun moment și orice loc este cel mai bun loc.
- Suplimentele alimentare, superstaruri în orice sezon: 3 suplimente de care aproape orice femeie are nevoie
- Andreea Mantea, despre refuzul de a-i cumpăra un telefon lui David: Îl controlez rău de tot, dar nu simte...
- Găsește lumina în tine: 7 Sfaturi pentru a te proteja de sufletele toxice și negative
Săgetător
Cele mai glorioase momente ale vieții tale nu sunt așa-zisele zile de succes, ci mai mult zilele în care, ieșind din stări de deprimare și descurajare, simți chemarea vieții spre realizări viitoare.
Capricorn
Dă în fiecare zi tot ce ai mai bun din tine. Fiecare zi este o oportunitate de a duce la bun sfârșit un vis. Suma multor zile pline de sens reprezintă o viață împlinită.
Vărsător
Schimbarea nu va veni dacă așteptăm altă persoană sau așteptăm alte timpuri. Noi suntem cei pe care-i așteptăm. Noi suntem schimbarea pe care o căutăm.
Pești
Fiecare bătălie din viața ta te-a transformat în persoana care ești astăzi. Fii recunoscător pentru momentele dificile, ele nu pot decât să te facă și mai puternic.
foto main Nadya Dobrynina, Shutterstock