De ce mamelor nu li se vorbește despre cum se schimbă corpul lor după o naștere?
Nimeni nu mi-a spus că voi sângera după ce am dat naștere.
Nimeni nu mi-a vorbit despre părul care îmi va cădea treptat.
Și nimeni nu mi-a spus că îmi va fi greu o vreme să mă așez.
Și mai ales, că îmi va fi greu o vreme să mă privesc, să mă accept.
Și mă întreb: oare nu e o minune că am putut ține în mine o viață timp de nouă luni? Oara asta nu ar trebui să fie de ajuns încât să fiu mai blândă față de corpul meu?
De ce mamelor nu li se vorbește despre cum se schimbă corpul lor după o naștere?
S-au adunat anii. Unul peste altul. S-au ridicat peste tine, ți-au strâns pielea între degete și ai simțit cum te doare. Ți-au zbârcit pielea. Ți-au făcut-o mai aspră. Fața îți era dintr-odată sărată. Nu de transpirație, ci de lacrimi. Din nostalgii. Din ceea ce ți-ai adus aminte.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Ce putem învăța din Povestea slujitoarei? O oglindă tulburătoare a prezentului și un avertisment pentru viitor
- ”Am murit după ce am născut”. Mărturia unei mame care a trecut prin moarte și ce a găsit dincolo de ea
- Medicii au scos fătul din corpul Adrianei Smith, aflată în moarte cerebrală, din cauza legilor privind avortul din Georgia
S-au adunat anii. Unul plus unul plus încă unul. Nu ai timpului, nu, nu, nici ai ceasului de pe noptieră, nu, ci ai lui. Anii copilului tău. Unu. Doi. Trei. Și nu s-au mai oprit. Tu ai rămas în tine. În corpul tau.
Îl mai ții minte? Îl mai plângi în vreun chip?
La început l-ai simțit din ce în ce mai greoi.
Picioarele și mâinile umflate. Vergeturile care ți-au biciuit coapsele, șoldurile, sânii, spatele- atât de aspru. Prea aspru pentru vremea aceea. Erai tânără și fragedă și nu știai. Nu știai cum să te bucuri de cicatrici. De mărturii de viață.
Te-ai îngrășat. Ai plâns. Ți-au atârnat sânii. Ai plâns iar. Rănile. Tăietura dintre picioare. Operația dintr-o parte în alta a abdomenului. Au fost zile în care nu te-ai recunoscut. Ai plâns. Nu știai. Deloc nu știai atunci și nimeni nu ți-a zis!
Că dungile nemiloase, roșii pur-sânge, se vor face, într-o zi de vară, albe.
Că sânii se vor scurge de lapte și se vor reîntoarce.
Că linia cea neagră va pleca undeva, departe.
Că toate bubele ce-ți mutilau fața și spatele își vor retrage ghearele.
Că părul va înceta să cadă. Fir de-a fir.
Că vei redeveni tu.
Fața ta. Pielea ta. Sânii tai. Picioarele tale. Pântecul tău.
Cât de frumoasă ești acum, când corpul tău de mamă, tot, zvâcnește a toată viața din lume, a toată viața ce-ai creat-o, a toată viața ce ai dat-o. Din pielea ta ieșit-a soare, iar corpul tău cămin a fost. Pe rând, a fost cuib, aer și apă pentru-o altă viață.
Te rog, în ceas de seară, în miez de noapte, atinge-ți trupul, dragă mamă.
- Pe 27 aprilie avem Lună Nouă în Taur. Pământul își deschide porțile. Tot ce e fals cade. De aici nu mai e cale de întoarcere
- Sophia Loren și frumusețea naturală a unei epoci uitate: Când părul de pe corpul femeii nu era un scandal, ci o realitate
- Răni nevăzute: Ce se întâmplă în corpul tău atunci când inima ți-e frântă
Scrie-ți pe el cu degetele: aici a stat viața timp de 9 luni.
Scrie-ți pe el cu ochii: aici am văzut minunea.
Scrie-ți pe el cu sufletul: aici am simțit, pentru prima dată, un țipăt ce-a venit pe lume. O inimă ce avea să bată din clipa aceea, zi de zi.
Sunt zile, ca acestea, în care-mi las degetele să te mângâie. Uneori, în iluzia-mi de mamă, încă cred că ești acolo. În mine. Că te îngrijesc. Că te aud, că te simt și că te pot proteja cu totul meu. Cu corpul meu. Cu-o carapace de piele de mamă.
Te mângâi. Ai fost aici. În mine ai crescut. Și azi nu mai plâng. Nu mai plâng deloc.
Știu că din trupu-mi mi-a ieșit eternitatea.
Text: Karina Simion, Blogger Micul Marc
Credit foto: unsplash.com
-
Alma15 obiceiuri care atrag iubirea adevărată în 2026
-
AlmaDragostea nu e despre ignorarea defectelor, ci despre acceptarea lor
-
AlmaDe ce mă simt mereu atrasă de bărbați inabordabili? Răspunsul la...
-
AlmaNu ați fost niciodată suflete pereche. Te-ai mințit singură....
-
AlmaUneori, Dumnezeu nu-ți ia dragostea... îți ia durerea de a iubi greșit
-
AlmaL-am așteptat. Nu a venit. O poveste universală despre absențele...