Ultimii doi ani de zile au schimbat cursul omenirii și ne-au făcut să reprioritizăm totul în viețile noastre. Pandemia a adus cu ea tragedii în familiile din întreaga lume, care și-au pierdut membri pe neașteptate, lăsând în urmă un gol imens. În această situație se află, din păcate, și sute de copii care, peste noapte s-au trezit singuri, fără cele mai importante persoane din viața lor.
Cum fac față acești copii durerii? Cum își vor continua viața de acum înainte? Ce impact vor avea emoțiile pe care le trăiesc în această perioadă asupra lor? Sunt întrebări grele, cu răspunsuri la fel de grele. În aceste momente dificile, copiii au nevoie de toată grija celor apropiați, dar și de suport de specialitate, pentru a reuși să treacă peste această traumă și pentru a învăța cum să-și gestioneze emoțiile.
Pentru a veni în sprijinul acestora, MedLife a lansat o inițiativă prin care oferă consiliere psihologică gratuită copiilor care și-au pierdut părinții din cauza COVID-19. O echipă de psihologi cu experiență în interacțiunile cu copii va discuta cu cei aflați în această situație, sprijinindu-i să privească viitorul cu mai multă speranță și încredere, în ciuda situației prin care trec.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Peste 1.000 de copii beneficiază de sprijin prin continuarea parteneriatului dintre Asociația M.A.M.E. și CEC Bank
- Doar un sfert dintre români redirecţionează 3,5% din impozitul pe venit către un ONG, deși este gratuit!
- Nu închide ochii la violența domestică! Acționează acum! Următoarea femeie în pericol ar putea fi cineva drag ție
Pentru a beneficia de acest serviciu, este necesară completarea unui formular, de către un părinte sau tutore legal, iar ulterior, echipa MedLife îi va contacta pentru programare. Ședințele de consiliere psihologică vor avea loc online și se adresează copiilor cu vârsta de până la 18 ani.
Această acțiune face parte din platforma de sănătate RoMâine, lansată de MedLife, un efort comun de însănătoșire națională, pe termen lung, prin care sistemul de sănătate își propune să găsească soluții pentru a face România bine împreună, alături de cetățenii săi. În contextul valului 4 al pandemiei, MedLife și-a propus să susțină cele mai afectate categorii din acest moment. Astfel, pe lângă serviciile de consiliere psihologică pentru copii, compania va asigura servicii de consiliere psihologică gratuită și pentru personalul medical din spitalele COVID, asistență medicală pentru români din zone izolate, prin intermediul Unității Mobile, precum și o serie de pachete speciale de prevenție pentru pacienții cu boli cronice și cei care au trecut prin COVID-19. De asemenea, o echipă de voluntari MedLife va merge să ofere ajutor în spitalele COVID. Mai multe detalii sunt disponibile pe platforma RoMâine: https://www.medlife.ro/romaine/romaine-va-fi-bine.
- Românii pot raporta anonim comportamentele și infracțiunile motivate de ură la adresa persoanelor LGBT+ și altor grupuri
- Well-being la locul de muncă: 5 investiții smart pentru un business sustenabil și angajați loiali
- Întrebări care deschid codurile minții: Testele psihologice sunt calea spre descoperirea sufletului autentic