Ruleta ruseasca a iubirii: Totul sau nimic

Nu de putine ori am meditat la povestea cu sufletele pereche si la faptul ca fiecare are pe lumea asta jumatatea lui si am ajuns chiar sa cred ca mi-am gasit acea jumatate care ma intregea, in bratele lui ma simteam speciala, ma simteam protejata, simteam ca mi-am gasit rostul pe lume, care in viziunea mea era acela de a ramane lana el, de a forma o familie si de imbatrani langa el.

Acestea sunt niste ganduri frumoase in care eu credeam si ma rugam sa fie asa, numai ca am facut greseala sa uit de mine in toata aceasta poveste a jumatatii perfecte... Mi-am creat un univers al meu si l-am pus pe EL, jumatatea perfecta in centru. Era centrul universului meu si tot ce se intampla in vita mea se invartea in jurul lui, totul depindea de el... daca el nu era, eu nu traiam, doar existam... eu nu ma bucuram de viata, o blestemam ca nu m-a lasat sa fiu langa el si rataceam prin lume in speranta ca se va intoarce la mine, in cetrul universului meu unde ii era locul... si se intoarcea, ma bucuram din plin de EL, il simteam, il respiram, il veneram, eram fericita si ironia facea ca de fiecare data cand simteam fericirea EL disparea din nou... si iar rataceam... Si asa am ajuns sa ma multumesc cu putin, sa ma bucur de gramul de atentie pe care mi-l oferea din cand in cand probabil din cauza ca se simtea prea singur si neinteles si stia ca eu mereu sunt acolo si il inteleg.

Au trecut ani intregi in care ma bucuram ca un catelus care da din coada si te pupa cand vii acasa chiar daca l-ai lasat toata ziua singur de fiecare data cand venea la mine, adoram sa ma simt speciala si protejata in bratele lui, adoram sa il ador, iubeam fara limite, cu adevarat, fara sa sper nimic si sa astept ceva in schimb, iertam tot, sufeream tot si faceam tot ce imi era in putinta sa ii fie lui bine pentru ca stiam ca daca el era bine si fericit atunci eram si eu fericita.

Nu regret ca l-am iubit atat, regret doar ca nu m-am iubit si pe mine macar un sfert cat l-am iubit pe el si de aceea mi-am pierdut increderea in mine si nu intelegeam de ce oamenii din jurul meu mereu imi spuneau ca sunt o persoana speciala cu multe calitati care merita multe lucruri bune de la viata, pentru ca eu tot ce imi doream de la viata era el, iar el mereu pleca de langa mine ca mai apoi sa se intoarca singur...tot la mine. Eu eram mereu acolo sa-l primesc cu bratele deschise, sa dau din coada si sa-l pup chiar daca ma lasa atata timp singura... si ma multumeam cu firimiturile pe care le primeam din cand in cand.

---