Simona Gherghe și-a alertat astăzi fanii, după ce a postat o fotografie cu ea la spital, în Italia.
Simona Gherghe trece prin momente mai puțin plăcute, asta după ce a fost nevoită să apeleze la personalul medical din Italia. Deși a plecat alături de familie în vacanță, la ski, prezentatoarea tv nu a avut parte de concediul mult visat, ba din contră.
Distracția a luat sfârșit pentru ea, mult mai repede decât se aștepta, asta pentru că a primit un diagnostic crunt de la medicii italieni. Vedeta le-a arătat internauților o fotografie cu ea de la spital, în care apare cu o mască de protecție pe față.
”Se mai întâmplă și de astea...”, a scris Simona Gherghe, pe pagina ei de socializare.
Se pare că îndrăgita prezentatoare tv ar fi suferit o ruptură de coastre, cel mai probabil în timp ce skia, alături de soțul și cei doi copii ai săi.
Simona Gherghe, vacanță cu familia la început de an
Simona Gherghe a început anul cu dreptul, asta după a ales să își petreacă primele zile din 2023 alături de familie, într-o stațiune de ski din Italia. Vedeta a recunoscut că sunt rare momentele în care ajunge să petreacă timp cu toți cei dragi ai ei, astfel că și-a încântat fanii cu multe fotografii inedite.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Cine sunt mirii sezonului 11 Mireasa: O poveste de dragoste puternică, multă emoție și un premiu de 40.000 de euro
- „Jaful secolului”, propunerea României la Premiile Oscar, de astăzi în cinematografele din toată țara!
- Spectacolul de gală organizat de Opera Națională București cu ocazia Zilei Culturii Naționale