Iulia Albu și partenerul ei de viață s-au întors din America Express, iar de curând vedeta a dat și primele declarații despre experiența de care a avut parte, în cele câteva săptămâni în care a fost plecată din țară. Iată ce a povestit criticul de modă.
Ideea de a participa alături de partenerul ei de viață, Mike, la America Express a încântat-o din prima pe Iulia Albu. Și-a dat seama că este potrivită pentru un asemenea format, încă de când a mers ca invitată specială într-unul dintre sezoane, când a fost, de fapt, „handicapul” echipei pierzătoare. S-a distrat pe cinste, a dus probele la bun sfârșit cu ei, a făcut autostopul, iar când a venit vorba să fie și ea concurentă cu drepturi depline, nici nu a stat prea mult pe gânduri.
Rămâne de văzut cât de bine s-a descurcat, cât de grele au fost probele și dacă a opri mașini în trafic pentru a ajunge la destinație le-a dat dat bătăi de cap, dar cert este că din câte a zis chiar ea, au avut parte de o experiență unică în viață. Mai mult de atât, ea a povestit că nu s-a schimbat deloc felul în care gândește odată cu participarea în cadrul concursului de la Antena 1, dar cu siguranță există câteva aspecte extrem de importante care s-au schimbat, dar a ținut să precizeze că nu neapărat datorită acestei experiențe, ci pentru că au fost mai mulți factori la mijloc.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Iulia Albu își face planuri de viitor alături de iubitul Mike. Când vine al doilea copil
- Iulia Albu și Mike, apariție surpriză la un eveniment monden. Relația lor ridică semne de întrebare. Formează din nou un cuplu?
- Iulia Albu și fostul iubit Mike, ceartă aprinsă pe stradă la opt luni după despărțire
Citește continuarea pe 9news.ro.