Feli a refuzat să urce pe scenă la un concert din Mureș, iar la scurt timp după aceea le-a explicat fanilor care o așteptau de ce a luat această decizie.
Feli este una dintre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe de la noi din țară, motiv pentru care este chemată să cânte în toate colțurile țării. Vedeta ar fi trebuit să susțină un concert în comuna Deda, județul Mureș, dar a refuzat să mai urce pe scene, iar mai apoi și-a cerut scuze în fața locuitorilor care au așteptat-o cu brațele deschise, din cauza proastei organizări care a scos-o din sărite.
Din câte a povestit chiar ea, pe contul său de Instagram, a mers alături de echipa sa la probele de sunet, iar seara la scena respectând în felul acesta obligațiile pe care le avea. A deranjat-o extrem de tare faptul că nu au fost deloc băgați în seamă și că au așteptat mai bine de o oră să intre pe scenă, iar când mai erau 5 minute până la începerea concertului, artista a refuzat să cânte. Pune mare preț pe omenie și respect, iar ele au lipsit cu desăvârșire din partea celor din organizare, de data aceasta.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Make-up artistul vizionar Malvina Ișfan susține primul său masterclass în România
- Cum a fost la Balul Bridgerton din România: Bridgertonmania a cucerit Bucureștiul!
- Bianca Drăgușanu a ironizat Balul Mascat Bridgerton de la Palatul Parlamentului: Circul Globus...?
Citește continuarea pe 9news.ro.