Stim prea bine ca iarna avem tendinta de a ne ingrasa, in principal datorita alimentatiei mai bogate in calorii, a lipsei de miscare dar si a faptului ca hainele de sezon reusesc sa ascunda greutatea nou castigata. Ne-am invatat sa acceptam greutatea pusa in sezonul rece ca ceva neplacut dar normal. Mai punem cateva kilograme pe noi peste iarna dupa care muncim toata primavara pentru a le da jos astfel incat sa aratam cat mai bine in costumul de baie odata cu venirea verii.
Ti-am pregatit cateva sfaturi care sa te ajute sa eviti kilogramele in plus ce te ameninta in fiecare iarna.
1. Nu face din mancare o modalitate de consolare
2. Legumele trebuie sa ramana in dieta ta
Chiar daca nu e sezonul lor, legumele trebuie sa ramana o parte importanta din alimentatia ta. Vitaminele pe care acestea le contin sunt indispensabile organismului. Intr-adevar acum legumele sunt ceva mai scumpe iar gustul lor nu e, cu siguranta, la fel de bun ca al celor de sezon; totusi poti incerca sa le mananci gatite daca varianta cruda nu arata prea bine. Fibrele din acestea iti vor umple stomacul astfel incat e mai putin probabil sa recurgi la mancaruri tip 'snacks' iar vitaminele si mineralele iti vor intari sistemul imunitar.
3. Cantareste-te regulat
Daca actul de a te cantari nu te ajuta sa dai jos din greutate asemenea activitatii la un aparat de gimnastica, te face totusi sa observi posibilele schimbari de greutate amintindu-ti, in cazul in care te-ai ingrasat, ca trebuie sa modifici ceva in dieta ta. Chiar daca iarna nu ne dam seama la fel de usor ca vara ca am mai pus putin pe noi, cantarul nu minte. Monitorizeaza-ti greutatea cantarindu-te la intervale regulate de timp.