Emily Burghelea, creatoare de conținut, a suferit un accident grav de mașină în Mauritius. În vârstă de 25 de ani, ea se afla într-un taxi îndreptându-se spre aeroport când vehiculul a lovit un TIR parcat în mijlocul unei străzi neiluminate.
Emily a povestit pe rețelele de socializare despre momentele de panică prin care a trecut și își ține urmăritorii la curent cu starea ei de sănătate și procesul de recuperare.
După accident, Emily a trecut printr-o serie de investigații medicale și a primit un diagnostic dur: triplă fractură de os zigomatic, fractură etmoid, lacrimal și maxilar. „Am lacrimi în ochi și aștept. Sunt pregătită și mă rog. Timpul trece greu și nu mă recunosc. Nimic din jurul meu nu este normal acum. Oare ce părere vor avea copiii de noua mea freza?”, a scris ea pe Instagram.
În urma accidentului, Emily a suferit mai multe fracturi faciale și a fost supusă unei operații. Ea a oferit detalii despre starea sa de sănătate: „Mă simt amețită, îmi simt fierul din cap, simt cum se mișcă și mă gândesc cum va fi scos de acolo și dacă prin anestezie sau nu… La spital am fost operată de o echipă de profesioniști care mi-au pus oasele feței în poziția lor naturală și cărora nu am cuvinte să le mulțumesc! Ei au zis că totul va fi bine, stau sub monitorizare și vin zilnic la control…”, a declarat Emily pentru Click!
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Motivul surprinzător pentru care soțul lui Emily Burghelea refuză o bonă. Vedeta spune că este la capătul puterilor
- Emily Burghelea, apel emoționant către comunitatea sa: Situația s-a agravat și simt nevoia să vă cer ajutorul...
- Top 35 cele mai frumoase filme de dragoste de văzut în doi
În această perioadă dificilă, Emily primește sprijinul necondiționat al soțului ei, Andrei. „Soțul meu m-a vegheat la aeroport, în avion apoi în toate spitalele pe care le-am colindat pentru a obține un diagnostic corect și complet… Mă susține și îmi spune că sunt frumoasă încontinuu pentru a-mi ridica moralul… Nu mi-aș vedea viața fără el… Mi-ar fi fost teribil de greu să trec prin asta singură… Mama lui Andrei, mama soacră, a venit la noi și a preluat toate activitățile casei, în acest moment stă ea cu copiii pentru că eu nu am voie să mă agit foarte tare și orice posibilă lovitură sau bruscare poate dăuna grav..”
Emily a menționat că va urma o perioadă lungă de recuperare: „Perioada de convalescență este lungă, depinde de mine, depinde cât de repede mă voi vindeca, sper din suflet să reușesc să trec repede peste, pentru mine îmi doresc să reușesc să mă bucur de fiecare clipă a vieții pentru că am învățat că viața este foarte firavă”, a mai spus Emily Burghelea pentru sursa citată.
- Ultima zi de EC 2025 vine cu surprize boombastice și primele abonamente pentru EC 2026
- Cum se simte Ada Galeș la aproape un an după diagnosticul de cancer: Mi-a fost teamă, dar am știut că...
- Cum se simte Paula Seling, la trei luni după accidentul cu trotineta: Recuperarea e grea. Mai am nevoie de timp...