Setari Cookie-uri

Scântei la Insula Iubirii: Iustina, partenera lui Cornel, critici dure adresate ispitelor

Noul sezon al emisiunii „Insula Iubirii” a început în forță, cu reacții aprinse încă din primele episoade. Iustina, partenera lui Cornel, s-a remarcat prin atitudinea sa directă și criticile dure aduse ispitelor feminine.

Noul sezon al emisiunii „Insula Iubirii” a început în forță, cu reacții aprinse încă din primele episoade. Printre cele cinci cupluri participante, Cornel și Iustina se remarcă prin personalitățile lor puternice și reacțiile controversate. Iustina, partenera lui Cornel, a avut o reacție neașteptată atunci când a văzut ispitele feminine care vor încerca să-i seducă partenerul.

În fața camerelor și a celorlalți concurenți, Iustina, în vârstă de 26 de ani, a fost politicosă și a complimentat frumusețea ispitelor. Însă, la testimoniale, tânăra și-a arătat adevăratele sentimente, criticându-le aspru pe cele 10 ispite feminine, în special pe Maria, una dintre cele mai populare dintre ele.

Citește și:

„Mi se par foarte frumoase, arată toate bine, dar nu îl va ispiti niciuna pe Cornel, pentru că știu pe cine am lângă mine. Acum, dacă ele cred că pot să facă asta, înseamnă că m-am înșelat în privința lui,” a spus Iustina inițial, păstrând aparențele.

În spatele ușilor închise, Iustina nu a ezitat să spună ce crede cu adevărat despre ispite, declarând că nicio fată dintre cele prezente nu este o amenințare pentru relația ei cu Cornel. Criticile ei s-au concentrat în special pe Maria, pe care Iustina a considerat-o cea mai puțin atrăgătoare dintre toate.

„Toate arată la fel. Adică toate fetele sunt urâte, toate ispitele. Am zis și eu la mișto că sunt frumoase. Mai ales ispitele cu care a stat Cornel... Eu eram peste fetele astea pe care Cornel le-a ales să stea de vorbă cu ele,” a declarat Iustina cu multă încredere.

Citește și:

    În ciuda părerilor tranșante ale Iustinei, Cornel a ales-o pe Maria Tebieș pentru primul lor „date”. Maria s-a arătat impresionată de Cornel, apreciindu-i carisma și inteligența.

    „Cornel… îmi place mult când mă face un băiat să râd, și are carismă, și este și inteligent,” a spus ispita Maria Tebieș.

    Cu toate acestea, Iustina rămâne neclintită în convingerea sa că Maria nu reprezintă o amenințare reală pentru relația ei.

    „Pe Cornel toate ar sări! Dar nu cred că îi place lui de Maria. A ales-o pe cea mai urâtă și cea mai grasă de acolo. Nu este o amenințare Maria pentru mine la cum arată. Nu îmi place nicio ispită feminină. Nu sunt faine,” a adăugat Iustina cu aceeași siguranță de sine.


    Kudika
    19 Iulie 2024
    Echipa Kudika
    Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: