Într-o lume în care tehnologia evoluează cu o viteză amețitoare, educația nu mai poate rămâne ancorată în metodele tradiționale. Platforme ca TikTok, inițial văzute doar ca spații pentru divertisment, se pot transforma într-o adevărată sursă de informații și educație, prin intermediul oamenilor dedicați. Unul dintre aceștia este Răzvan Vișan, profesor de geografie, și în timpul liber, creator de conținut, cunoscut urmăritorilor drept Profu de Geogra.
În interviul de astăzi, Răzvan ne oferă mai multe detalii despre crearea de conținut educațional pe TikTok (unde il găsiți cu username-ul @razvanvisann), despre GenZ la școală, dar și despre provocările din online și offline.
Kudika: În primul rând, ce v-a determinat să începeți crearea de conținut educațional pe TikTok, și de ce ați ales această platformă?
R.V.: La un moment dat, am vrut să am o statistică a modului în care elevii își folosesc timpul. I-am rugat să îmi arate pe telefon activitatea zilnică și am observat că își petrec o mare parte din timp pe rețelele sociale, mai ales pe TikTok. Am ales această platformă deoarece este foarte populară, are un număr mare de utilizatori și permite adaptarea conținutului, scurt și la subiect. Cred că din 100 de elevi care dau BAC-ul, 90 folosesc TikTok. Dacă tot există conținut din toate domeniile, m-am gândit ca măcar 1 minut din 5 să fie educativ.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Back to Cool – întoarcerea la școală, în propriul tău stil
- Cum aducem fizica și educația mai aproape de tineri prin TikTok? Interviu cu Cristian Presură, fizician și cercetător român
- Ovidiu Mureșanu dezvăluie secretele măiestriei cu care transformă călătoriile în povești unice pentru comunitatea #TravelTok
Kudika: Crearea de conținut nu e ocupație ușoară, iar partea educațională necesită mult mai multă atenție. Cum selectați temele și cum abordați „simplificarea” subiectelor complexe într-un videoclip scurt și atractiv?
R.V: Când lucrez cu elevii la școală sau pe live-urile în care rezolv subiecte, fac o diagnosticare a lipsurilor pe care le au. Încerc să le ofer explicații simple, care să nu necesite zeci de pagini de tocit acasă. De obicei, creez conexiuni și analogii. De exemplu, le explic că orașele pe care le străbate râul Mureș sunt: Arad, Deva, Alba Iulia și Târgu Mureș – împreună formează cuvântul ADAM. Am multe astfel de ponturi.
Kudika: Care sunt cele mai mari provocări cu care vă confruntați atunci când creați conținut educațional pe TikTok?
R.V.: Lipsa resurselor materiale este o provocare pentru mine. Gândiți-vă că toate clipurile le filmez și le editez singur, folosindu-mi doar telefonul personal. Nu am resurse financiare pentru a achiziționa camere profesionale, microfoane sau pentru a colabora cu oameni dedicați acestui domeniu. O altă provocare este legată de conținutul pe care îl creez. Eu m-am îndreptat spre conținutul educativ în detrimentul celui de tip entertainment, care se poate viraliza mai repede. În schimb, mi-am creat o comunitate frumoasă, educată, căreia mă adresez doar cu conținut util și informativ, ceea ce îmi aduce o satisfacție personală mult mai mare.
Kudika: Vă amintiți (primul) moment în care ați simțit că activitatea dumneavoastră din online contează și face o diferență?
R.V.: Anul trecut am postat primul material. În câteva ore, am depășit 30.000 de vizualizări și am simțit că merg într-o direcție bună. Inițial, nu acordam prea mare importanță acestui tip de învățare. Totuși, aveam o teamă și vă explic: din ianuarie până în iulie, când s-a susținut examenul de BAC, am făcut transmisiuni live rezolvând subiecte și ajutând elevii din toată țara, exclusiv pe TikTok. Era ceva nou pentru mine, iar elevii și-au pus speranțele în explicațiile mele. Știam că, dacă rezultatele nu vor fi bune, toată munca mea va fi în zadar. Totuși, eram încrezător că am motivat extrem de mult elevii cu acest mod de învățare. Când s-au afișat rezultatele, am primit sute de mesaje de mulțumire și multe note de 10.
@razvanvisann #bac #like #geografie #bacgeografie #rezolvare #subiect ♬ Relaxing Music - kucing tetangga
Kudika: Cum credeți că percepția asupra TikTok-ului, ca platformă mai degrabă de entertainment, afectează modul în care profesorii și părinții privesc conținutul educațional de acolo?
R.V.:Percepția joacă un rol esențial, iar concepția greșită că TikTok este doar o platformă pentru conținut de divertisment face ca mulți profesori și părinți să nu acorde suficientă atenție potențialului educațional vast pe care aceasta îl oferă. Deși este adevărat că există utilizatori care creează conținut superficial doar pentru a-și crește cifrele sau brandul personal, acest lucru nu reprezintă întreaga gamă de posibilități oferite de TikTok. Există numeroși creatori care investesc timp și efort în producerea de materiale informative și educaționale valoroase. Glumele și divertismentul își au locul lor, dar este important să existe un echilibru, astfel încât conținutul educațional să nu fie eclipsat.
Kudika: Cum vedeți viitorul educației în România în contextul digitalizării și al platformelor precum TikTok?
R.V.: Totul este într-o continuă schimbare. Vor apărea din ce în ce mai multe platforme asemănătoare, iar noi trebuie să ne adaptăm, nu să fugim. Este un curent pe care nu îl putem opri. Pot eu opri dezvoltarea ChatGPT? Nu. La fel și aceste rețele. Trebuie să lucrăm cât mai bine cu ceea ce avem. Per total, cred că viitorul arată bine dacă știm să gestionăm schimbările.
Kudika: Sunteți profesor de liceu și există mitul că sunt mai inabordabili și mai „dezinteresați”. Cum sunt ei, de fapt? Cum le atrageți atenția și ce curiozități au?
R.V: Dacă știi cum să le captezi atenția, vei observa exact opusul. Elevii sunt foarte curioși și interesați. Trebuie să vii mereu cu ceva nou, să le atragi atenția prin anecdote și metode moderne, precum TikTok. Generația actuală este extraordinar de inteligentă, doar că trebuie încurajată mai mult.
Kudika: Cum vă asigurați că răspundeți nu doar la nevoile lor curente, dar și că le provocați curiozitatea să învețe mai mult? Ce activități/tehnici moderne de predare implementați?
R.V: Folosesc aproape toate metodele moderne, de la videoclipuri pe YouTube la ChatGPT. De asemenea, este important să creăm conexiuni cu elevii. Ei trebuie să simtă că suntem pregătiți să le răspundem nevoilor și că suntem lângă ei. Le explic că, dacă citesc o carte, o fac pentru ei înșiși. Ei vor să facă bani rapid, așa că îi motivez astfel: educația este direct proporțională cu statutul financiar. Cu cât ești mai educat, cu atât ai șanse mai mari să atingi independența financiară.
Kudika: Ce schimbare ați dori să vedeți în școala românească?
R.V.: Aș pune mai mult accent pe limbile străine. Engleza ar trebui să fie prioritară în toate ciclurile de învățământ. Dacă mergem, de exemplu, în Germania, vedem că aproape toți vorbesc engleză fluent. De asemenea, mi-aș dori ca geografiei să i se aloce mai multe ore. Este singura materie care te învață să te orientezi în spațiu. În contextul actual al schimbărilor climatice, este foarte utilă. Sunt multe de schimbat, dar trebuie să lucrăm cât mai bine cu ceea ce avem.
Kudika: Este examenul de Bacalaureat la geografie o provocare? Care este cea mai bună strategie sau cel mai bun sfat pe care îl aveți pentru elevi atunci când vine vorba de învățat pentru „BAC”?
R.V.: BAC-ul este un examen al maturității și reprezintă o provocare pentru toți elevii. Nu există un secret pentru a promova, dar sunt strategii multiple. Învățarea logică prin analogie este una dintre acestea. Îi sfătuiesc pe elevi să fie bine pregătiți și să parcurgă toată materia. BAC-ul este important pentru a atinge un anumit statut.
@razvanvisann #scoala #fyyyyyyyyyyyyyyyy #educatie #bac #profesor #geografie ♬ Documentary orchestra - imp
Kudika: Mulți tineri absolvenți de studii superioare evită o carieră în educație din motive variate. Cum ați știut că doriți să apucați pe acest drum? Ce modificări credeți că ar trebui făcute pentru a atrage o nouă generație de profesori?
R.V.: Eu am fost unul dintre tinerii care s-au speriat de acest sistem. Pasiunea pentru geografie mi-a insuflat-o tatăl meu, învățându-mă capitalele țărilor. În 2016 am terminat Facultatea de Geografie, dar nu m-am gândit că voi ajunge profesor. La un moment dat, un prieten apropiat, Remus, profesor de informatică, mi-a sugerat că m-aș potrivi pentru această meserie. Am luat în calcul, am învățat pentru examenul de titularizare și am obținut o notă mare. Din prima zi de școală, m-am îndrăgostit de această meserie. Salariul nu satisface nevoile tinerilor. Cred că mai bine ar fi să oferim autonomie unităților de învățământ în organizarea concursurilor. Totuși, apar probleme, pentru că directorii ar avea mai multă putere de decizie, ceea ce poate duce la subiectivism.
Kudika: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ați primit și pe care ați dori să-l dați mai departe?
R.V.: Am primit două sfaturi importante: să ai răbdare și să folosești timpul într-un mod productiv. Acestea două le ofer și eu mai departe.
Kudika: Ce obiective aveți pentru viitor?
R.V.: Vreau să îmi cresc comunitatea de pe TikTok și, dacă situația financiară îmi permite, să investesc în echipamente și o echipă de promovare. De asemenea, vreau să duc mai departe proiectul inițiat acum doi ani, Citește și Dăruiește, dar sub o altă denumire, pentru a informa tinerii și pentru a oferi premii pentru performanțele elevilor și profesorilor.
Kudika: Pe lângă geografie și activitatea didactică, ce vă pasionează? Ce faceți în timpul liber?
R.V.: În afară de activitățile educaționale, îmi petrec timpul liber citind, uneori jucându-mă pe PlayStation, și fac sport aproape zilnic, fie la sală, fie fotbal. Iubesc fotbalul – am crescut cu acest sport și, fie că îl practic sau mă uit la el la TV, mă relaxează total.