Dacă vrei să te deconectezi de la rutina zilnică, iată câteva idei de petrecere a timpului liber care să te inspire în planificarea vacanței de iarnă.
Zilele libere de sărbători sunt prilejul ideal de a petrece timp în familie, de a socializa, de a explora și, mai ales, de a ne deconecta de la rutina zilnică. Iată câteva idei de petrecere a timpului liber care să te inspire în planificarea vacanței perfecte, indiferent dacă îți place să călătorești sau să te relaxezi în confortul propriei case.
Călătorii și timp petrecut în natură
Cum altfel te-ai putea bucura de iarnă dacă nu aproape de natură? Copacii încărcați de zăpadă, focul arzând în șemineu sau obrajii îmbujorați ai copiilor sunt doar câteva dintre elementele care te transpun în magia acestei perioade. Dacă îți dorești să evadezi din agitația orașului sau, pur și simplu, să schimbi felul în care îți petreci în mod uzual sărbătorile, călătoriile spre noi destinații se pot număra cu succes printre ideile de activități pe care să le adaugi pe listă.
Dacă iubești intimitatea, o cabană în mijlocul naturii ar putea fi o alegere ideală. În cazul în care îți dorești să ai parte de câteva zile de răsfăț, poți alege un hotel cu toate facilitățile incluse, într-o destinație montană din țară sau din străinătate.
În ceea ce privește destinațiile perfecte pentru o călătorie în vacanța de iarnă, opțiunile sunt multiple. Cheile Turzii, de pildă, se numără printre locurile spectaculoase din Transilvania. Totul depinde de activitățile pe care ți-ai propus să le faci, durata șederii sau distanța pe care ți-ai propus să o parcurgi.
Totodată, iarna este momentul ideal pentru sporturi de sezon. Dacă ești un iubitor al sporturilor de iarnă, alege o destinație turistică în apropierea unei pârtii de schi sau snowboard. De altfel, drumețiile pe potecile înzăpezite pot fi o alternativă bună pentru cei care nu practică niciun sport și simt nevoia de mișcare în aer liber.
Relaxare în confortul propriei case
Pentru mulți dintre noi, sărbătorile reprezintă un prilej de relaxare și o oportunitate de a reuni familia în jurul mesei de acasă. În cazul în care nu ești adeptul plecărilor în prag de sărbătoare, există o gamă bogată de activități care să alunge plictiseala și să te ajute să te conectezi cu cei dragi.
Fie că este vorba despre decorarea bradului sau crearea unor ornamente personalizate, aceste activități sunt cu totul unice în preajma sărbătorilor de iarnă. Dacă îți dorești să oferi locuinței tale un farmec aparte anul acesta, folosește-ți creativitatea și confecționează decorațiuni inedite. Pictura și personalizarea globurilor de sticlă, decorațiunile din crenguțe de brad sau felicitările hand-made sunt doar câteva dintre ideile de activități pe care le poți face alături de cei dragi.
Deși în apropierea sărbătorilor gătitul devine o cursă contra cronometru, poți alege să schimbi perspectiva și să împărtășești această activitate cu cei dragi. Optează pentru preparate mai puține, suficiente cât să umple masa de sărbători, dar nu atât de multe încât să sfârșească prin a fi aruncate.
Lasă familia să decidă care sunt preparatele preferate și care nu pot să lipsească de pe masa de sărbători. Planifică apoi procesul de pregătire al fiecărui preparat, astfel încât să îți organizezi cât mai bine timpul și să-i implici și pe ceilalți, de la mic la mare. Mai mult ca sigur, copiii vor fi încântați să pregătească fursecuri sau să decoreze prăjituri.
Nu în ultimul rând, organizează seri de jocuri de societate sau maratoane de filme tematice. În esență, nimic nu se compară cu sentimentul de a sta sub o pătură călduroasă, savurând o cană de ciocolată caldă în timp ce te bucuri de un film clasic de Crăciun.
- Descoperă parfumurile preferate de Theo Rose și oferă-le în dar, cu mesaje personalizate de Notino. Ce aromă te reprezintă?
- Am intrat în umbra lui Mercur retrograd. Lecții karmice nemaivăzute. Ce să facem în următoarea perioadă ca să evităm haosul
- Horoscop săptămânal: De ce are nevoie fiecare semn zodiacal în săptămâna 9-15 decembrie
Vacanța de iarnă este momentul perfect pentru a încetini ritmul, a crea amintiri și a te reconecta cu cei dragi. Indiferent dacă alegi să explorezi și să călătorești sau să te relaxezi în confortul propriului cămin, această perioadă merită transformată într-un prilej de a te bucura din plin de magia sărbătorilor.
Sursă foto: Shutterstock