Setari Cookie-uri

Ghid de decodare a jargonului corporativ

IN ACEST ARTICOL:

Unii angajați simt că se pierd în discuțiile de la birou atunci când colegii le cer să verifice dacă expertul SEO a atins KPI-urile pentru a demonstra ROI-ul.

Jargonul corporativ și acronimele pot fi o provocare pentru angajații noi și chiar pentru cei cu experiență, ducând la confuzii care pot afecta comunicarea și productivitatea.

Iată cinci sfaturi care pot ajuta angajații să decodeze jargonul corporativ, iar pe companii să construiască o cultură organizațională bazată pe comunicare clară.

1. Educație pe tema termenilor esențiali

Primul pas pentru a combate confuzia este educarea angajaților cu privire la cei mai utilizați termeni și acronime. De exemplu:

Acest pas este eficient în special dacă angajații revin la birou. Acesta este și unul dintre motivele pentru care aproape 63% dintre angajați lucrează acum deja exclusiv de la birou, în timp ce 13% optează pentru un program de 3-4 zile pe săptămână, potrivit unui studiu realizat recent de Genesis Property, companie fondată de antreprenorul Liviu Tudor.

2. Folosirea unor instrumente de comunicare consistente

Confuzia poate fi amplificată de lipsa unui limbaj unitar în organizație. Implementarea unor instrumente de comunicare clare, precum ghiduri stilistice pentru emailuri sau platforme digitale precum Slack sau Microsoft Teams, ajută la standardizarea interacțiunilor. Organizația trebuie să se asigure că toți membrii echipei sunt familiarizați cu aceste unelte.

Citește și:

3. Crearea unei culturi a comunicării deschise

Angajații trebuie să simtă că pot pune întrebări fără teama de a fi judecați. Managerii pot încuraja acest lucru prin sesiuni regulate de feedback, în care să clarifice eventualele neînțelegeri. De asemenea, utilizarea unui limbaj accesibil și evitarea excesului de jargon contribuie la construirea unui mediu de lucru mai prietenos.

4. Oferirea de traininguri regulate

Cursurile de dezvoltare profesională, care includ componente de comunicare, sunt esențiale pentru a ajuta angajații să înțeleagă și să utilizeze corect termenii tehnici. Acestea pot acoperi subiecte legate de modul în care pot fi interpretate KPI-urile sau cum poate fi folosit un sistem CRM eficient. Sesiunile interactive, care permit participanților să aplice învățăturile în scenarii reale, sunt deosebit de utile.

Citește și:

5. Promovarea colaborării și a abilităților interpersonale

O bună comunicare depășește simpla înțelegere a jargonului corporativ. Abilitățile interpersonale, precum ascultarea activă, empatia și capacitatea de a explica concepte complexe pe înțețesul tuturor, sunt esențiale. Companiile pot organiza workshopuri care să sprijine dezvoltarea acestor competențe, contribuind astfel la o colaborare mai eficientă în cadrul echipei.

Decodarea jargonului corporativ și îmbunătățirea comunicării sunt pași esențiali pentru o organizație productivă și incluzivă. Prin educație, instrumente eficiente, deschidere, traininguri regulate și promovarea colaborării, companiile pot transforma jargonul dintr-un obstacol într-un instrument de succes. Iar asta nu doar clarifică înțelegerea termenilor precum CRM, KPI sau ROI, dar și creează un mediu de lucru în care fiecare angajat se simte sprijinit și valorificat.

Citește și:

Carmen este redactor-șef Kudika.ro și scrie de când își aduce aminte. A început cu integrame sustrase pe furiș de la tatăl ei și 30 de ani mai târziu se relaxează...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: