Ce se întâmplă în procesul dintre Claudia Pătrășcanu și Rodica Bădălău?
Un nou episod în relația tensionată dintre Claudia Pătrășcanu și familia fostului ei soț, Gabi Bădălău, s-a consumat recent la Judecătoria Constanța. Rodica Bădălău, mama afaceristului, a oferit primele declarații publice despre conflictul juridic cu fosta noră, în urma procesului în care aceasta îi ceruse daune morale pentru presupuse înregistrări ilegale făcute în casa familiei Bădălău.
Cântăreața Claudia Pătrășcanu, care a fost căsătorită cu Gabi Bădălău și are doi copii cu acesta, s-a confruntat în ultimii ani cu un divorț dificil, marcat de conflicte privind custodia băieților. În acest context, inclusiv Rodica Bădălău a acționat-o în instanță, susținând că fosta noră ar fi făcut publice conversații private din locuința familiei.
Daunele cerute de mama lui Gabi Bădălău
În procesul deschis în aprilie 2023, Rodica Bădălău solicitase inițial despăgubiri în valoare de 10.000 de euro. Cu toate acestea, în cadrul ultimei înfățișări, aceasta a renunțat la pretențiile financiare.
„Îmi pare rău pentru inconsecvența Claudiei. Mi-aș fi dorit să fi spus lucrul acesta și acum șase ani, când a început mizeria asta. Nu am vrut să fiu aici, nu-mi stă în caracter. Am iubit-o extrem de mult pe Claudia”, a declarat Rodica Bădălău, potrivit ziarulconstanta.ro.
Mama lui Gabi Bădălău a explicat că acțiunea sa în instanță a fost motivată de publicarea unor discuții personale pe rețelele sociale.
„Am acuzat-o că a pus pe rețelele de socializare discuția pe care am avut-o în casă la mine. Am cerut despăgubiri financiare… dar voiam să o fac să înțeleagă cum este să muncești pentru niște bani pe care-i dai cuiva care nu-i merită”, a adăugat ea.
Citește și:
Claudia Pătrășcanu: „Din partea mea a venit propunerea de a ne înțelege”
La rândul său, Claudia Pătrășcanu a vorbit despre dorința ei de a încheia odată pentru totdeauna conflictul cu familia Bădălău.
„Din partea mea a venit propunerea de a ne înțelege. (…) Nu știu ce se va întâmpla, dar îmi doresc să ajungem să ne respectăm, chiar și de la distanță, pentru că ne leagă acești doi copii pe viață!”, a declarat artista la ieșirea din sala de judecată.
Avocatul cântăreței, Adrian Cuculis, a salutat eforturile instanței de a media o împăcare între părți.
„Completul de judecată a chemat părțile să se împace. Felicitări Judecătoriei Constanța! Poate cine știe, acesta va fi ultimul proces dintre Claudia și familia Bădălău”, a spus avocatul, subliniind că daunele cerute inițial nu au mai fost considerate necesare.
Citește și:
- Felix Baumgartner a murit zburând. Mihaela Rădulescu, mesaj sfâșietor pe social media: Sunt pierdută fără el...
- O celebră solistă de muzică populară nu vrea să își ierte sora: Este periculoasă...Ce a decis instanța?
- Mama Ronei Hartner, distrusă de durere în ziua în care fiica ei ar fi împlinit 52 de ani
„Copiii trebuie să crească cu mama!”
Un aspect important abordat în cadrul procesului a fost legat de custodia copiilor. Deși tensiunile dintre părți au fost evidente, Rodica Bădălău a respins ideea că ar fi dorit vreodată ca nepoții ei să fie separați de mamă.
„Nu, Doamne ferește! Niciodată nu am susținut acest lucru! Este normal ca copiii să crească la mamă. Cum ar fi fost să ne apucăm, ca nebunii, să luăm noi copiii? Copiii trebuie să crească cu mama!”, a mai declarat ea.
Procesul dintre Claudia Pătrășcanu și Rodica Bădălău nu s-a încheiat încă. Următoarea înfățișare este programată pentru 31 ianuarie, când magistrații urmează să pronunțe o soluție.