Setari Cookie-uri

Jasmina Ianțu, fiica lui Virgil Ianțu, pusă la muncă de jos în Spania: Spală sute de vase...

IN ACEST ARTICOL:

Jasmina Ianțu, fiica lui Virgil Ianțu, trăiește o experiență inedită în Spania, unde studiază la prestigioasa școală Les Roches Global Hospitality Education.

Jasmina Ianțu, fiica în vârstă de 19 ani a cunoscutului prezentator Virgil Ianțu, trăiește o experiență inedită în Spania, unde studiază la prestigioasa școală Les Roches Global Hospitality Education. În cadrul programului educațional, tânăra trebuie să parcurgă toate etapele muncii într-un hotel, de la curățenie până la management.

Fiica lui Virgil Ianțu, pusă la munca de jos

Într-un interviu recent, Virgil Ianțu a povestit că fiica sa a fost pusă să spele vase și să facă curățenie în cadrul unui program practic al universității.

„Vorbeam cu ea și mi-a zis: ‘Tati, nu știi cât de greu e, dar mi-a făcut plăcere. Mi-am dat seama că fac un lucru bun’”, a relatat prezentatorul în podcastul „Gând la gând cu Teo”.

Citește și:

Jasmina nu a ezitat să accepte această provocare, înțelegând că fiecare etapă a muncii este esențială în industria ospitalității.

„Învață să fie cea mai bună cameristă, cel mai bun recepționer, cel mai bun chef bucătar, somelier, manager de restaurant și chelner”, a explicat Virgil Ianțu.

Virgil Ianțu, mândru de fiica sa

Alegerea acestei instituții de învățământ nu a fost întâmplătoare. Potrivit lui Virgil Ianțu, școala din Marbella impune o disciplină strictă, iar studenții trebuie să respecte reguli riguroase.

„Îi disciplinează, le transmit valori și îi învață rigoarea. Profesorii sunt pragmatici și serioși, nu există întârzieri”, a declarat acesta.

Citește și:

Înainte de a pleca în Spania, Jasmina a explicat de ce a ales să studieze turismul.

„Îmi place foarte mult ce am ales să studiez, pentru că pot să fac foarte multe lucruri în viitor. Toate meseriile au nevoie de partea asta în care să fii descurcăreț cu oamenii și să ai competențe sociale”, a spus ea pentru Unica.

Jasmina Ianțu menține o legătură strânsă cu ambii părinți, iar comunicarea deschisă este un aspect important în relația lor.

„E apropiată și de mama ei, și de mine, în aceeași măsură. Vorbim despre absolut orice, nu există subiect tabu. Asta înseamnă o comunicare bună”, a afirmat Virgil Ianțu.


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: