Inițiativa SNSPA pentru Nominalizarea lui Donald Trump
Senatul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a decis să inițieze procedurile pentru nominalizarea fostului președinte american Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace. Instituția invită universități și parteneri naționali și internaționali să se alăture acestui demers, conform unui comunicat de presă.
SNSPA își motivează inițiativa prin eforturile lui Donald Trump de a promova pacea și stabilitatea în regiuni marcate de tensiuni geopolitice. Printre realizările menționate se numără acțiunile sale pentru detensionarea conflictului din Gaza, inițiativele de a facilita o pace justă în Ucraina și menținerea unui echilibru între principalii actori geopolitici la nivel mondial, potrivit unui comunicat publicat pe snspa.ro
Motivele susținerii lui Donald Trump
„Această decizie vine ca o recunoaștere a eforturilor susținute ale președintelui Donald Trump în promovarea păcii și stabilității în regiuni marcate de tensiuni globale. Printre inițiativele diplomatice care au stat la baza acestei nominalizări se numără acțiunile sale pentru detensionarea situației din Gaza, demersurile inovatoare pentru a încheia o pace justă în Ucraina, precum și preocuparea permanentă pentru a menține echilibrul între principalii actori geopolitici, la nivel mondial, a spus rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie.
Ca instituție de învățământ superior cu un puternic angajament față de valorile democratice și dreptul internațional, SNSPA consideră esențial să susțină liderii care contribuie la pacea globală.
Recunoaștem rolul președintelui Donald Trump în facilitarea soluțiilor diplomatice pentru încetarea conflictului din Ucraina, cu respectarea suveranității statelor și în concordanță cu valorile euro-atlantice. În mod deosebit, asigurarea păcii în regiunea Mării Negre, prin garantarea suveranității Ucrainei și a securității statelor din proximitatea conflictului, în conformitate cu principiile fundamentale ale dreptului internațional, reprezintă un obiectiv esențial pentru stabilitatea globală. Este și obligația SNSPA, ca Școală de Guvernare a României, să recunoască și să sprijine inițiativele care promovează pacea și dialogul, evidențiind contribuțiile semnificative în acest sens. Donald Trump este un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice, dar care este orientat spre atingerea obiectivului final. Cum acest obiectiv este pacea, care se traduce prin securitate, respectul între națiuni și prosperitatea cetățenilor, atunci acest efort trebuie recunoscut și sprijinit la nivel global. Aprecierea unei voci puternice care pledează pentru pace, precum cea a lui Donald Trump, este fundamentală.”
SNSPA va invita și alte universități, parteneri naționali și internaționali, să se alăture acestei inițiative, scrie în același comunicat.
Prin expertiza cadrelor sale didactice, a cercetătorilor și a absolvenților săi, SNSPA a fost constant implicată în proiecte menite să consolideze relațiile euro-atlantice, să promoveze valorile democratice și să sprijine statele membre NATO și UE în eforturile lor de a asigura coeziunea și reziliența internațională.
Universitatea își reafirmă angajamentul de a sprijini inițiativele care contribuie la combaterea amenințărilor la adresa securității, stabilității și păcii, rol cu atât mai important într-un moment în care tensiunile sociale, de orice fel, care au la bază extremismul, conflictele ideologice, economice, etnice, xenofobe sau atacurile hibride din partea unor entități statale sau non-statale au ajuns să perturbe echilibrele geopolitice majore.”
Trump propune ca SUA să preia Fâșia Gaza și să relocheze palestinienii permanent
Președintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite ar putea prelua controlul asupra Fâșiei Gaza, după relocarea definitivă a palestinienilor. Trump a prezentat această propunere într-o conferință de presă comună cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, fără a oferi detalii despre modalitățile de implementare. Potrivit lui Trump, SUA ar urma să se ocupe de dezamorsarea munițiilor neexplodate și să transforme teritoriul într-un centru economic prosper.
În acest context, Donald Trump a publicat un clip video bizar generat cu inteligența artificială care se vrea a fi satiră politică despre cum ar putea arăta Trump Gaza. În acesta apar Elon Musk și Beniamin Netanyahu, dar și imagini despre bani care cad din cer sau bărbați în costume de dansatoare din buric.
Cine poate face nominalizările la Premiul Nobel pentru Pace
Premiul Nobel pentru Pace este acordat de Comitetul Nobel norvegian, iar nominalizările pot fi făcute doar de persoane și instituții calificate. Conform regulamentului oficial, printre cei care pot înainta propuneri se numără:
-
Membrii adunărilor naționale și ai guvernelor naționale, precum și actualii șefi de stat;
-
Membri ai Curții Internaționale de Justiție de la Haga și ai Curții Permanente de Arbitraj;
-
Profesori universitari și rectori din domeniile istoriei, științelor sociale, dreptului, filosofiei, teologiei și religiei;
-
Organizații și persoane care au primit anterior Premiul Nobel pentru Pace;
-
Membri ai Comitetului Nobel norvegian și foști consilieri ai acestuia.
foto prima pagină Jonah Elkowitz/ Shutterstock