Setari Cookie-uri

Advertorial Cardinalia – O poveste despre curaj și redefinirea standardelor

Cine nu a visat, măcar o dată, să strălucească pe un podium? Câte fete nu s-au plimbat prin casă, în copilărie, purtând tocurile mamei și imaginându-și că defilează pe o scenă la Fashion Week?

Pentru multe dintre ele, acest vis rămâne doar un joc al copilăriei. După cum știm, industria modelingului este una exclusivistă, cu reguli stricte și standarde rigide. Cariera trebuie să înceapă la o vârstă de 16 ani, aspectul trebuie să corespundă unor tipare clare, iar la 35 de ani, majoritatea modelelor se retrag. Însă, pentru Adina Cotigă, regulile industriei nu au reprezentat un impediment și la 45 de ani a fost momentul în care a ales să pășească pentru prima dată pe podium.

Într-un punct de cotitură al vieții sale, a decis să își urmeze pasiunea din adolescență și să își ia locul în lumea modei. Nu s-a lăsat descurajată de stereotipurile care spun că modelingul este rezervat doar tinerelor sau că succesul în acest domeniu trebuie atins până la o anumită vârstă. Și-a dorit, încă de la început, să adune o comunitate de femei cu aceleași dorințe.

De la vis la realitate

Încă din liceu, Adina era fascinată de modă. Urmărea prezentări, răsfoia revistele vremii și încerca să imite mersul grațios al modelelor. Își dorea să fie acolo, pe scenă. Determinată, s-a înscris la agenții din țară și din străinătate, a participat la ședințe foto profesioniste și la castinguri. Cu toate acestea, oportunitățile întâlnite au fost limitate – doar câteva reclame, fără șansa reală de a defila pe catwalk.

Pentru că industria de modă nu îi oferea locul pe care și-l dorea, și l-a creat singură. Așa a luat naștere Cardinalia – Models in Life and on Catwalk, o platformă destinată femeilor care, asemenea ei, au visat să fie modele, dar nu au avut ocazia. Prin această inițiativă, Adina și-a dorit să demonstreze că frumusețea nu are vârstă, iar moda ar trebui să fie despre exprimare, nu despre restricții impuse de alții.

Drumul nu a fost ușor, dar fiecare pas a fost necesar pentru a-și demonstra că orice vis poate deveni realitate.

Cine este Adina Cotigă?

Model. Mamă. Soție. Prietenă. Director Financiar. Și multe altele. Adina Cotigă nu s-a definit niciodată printr-o singură etichetă.

A fost mereu un om conștiincios. A terminat gimnaziul cu media 10, liceul a treia din clasă, iar facultatea printre primii 10 absolvenți. Deși rezultatele academice nu i-au adus un loc de muncă imediat, i-au oferit un bagaj de cunoștințe imens, care a propulsat-o într-o carieră de succes.

La 25 de ani, conducea deja prima echipă ca Finance Manager într-un mediu internațional. La 27 de ani, lucra pentru una dintre cele mai mari companii din lume, General Electric, colaborând direct cu echipa din Statele Unite.

Însă, modelele nu se găsesc doar pe podium. Adina și-a găsit inspirația în Coco Chanel, o femeie care și-a construit imperiul după vârsta de 40 de ani, sfidând convențiile și redefinind moda. Perseverența și viziunea acesteia au determinat-o să creadă că niciodată nu este prea târziu pentru a-ți urma pasiunea.

Cardinalia – Models in Life and on Catwalk schimbă perspectiva asupra a ceea ce înseamnă să fii model – nu se limitează la un podium, ci vorbește despre atitudine, încredere și asumare. Este un proiect despre visuri împlinite și despre depășirea barierelor impuse de o societate care încearcă să dicteze ce poate și ce nu poate face o femeie.

Într-o perioadă foarte scurtă, această comunitate a adunat peste 120 de membri activi, peste 150 K reach în media și 30 de modele în agenție. În acest timp, au fost organizate 6 sesiuni foto profesionale și editoriale, 6 workshop-uri de expresivitate în fața camerei și 10 gale fashion, oferind modelelor oportunități concrete de dezvoltare și afirmare.

Pentru că adevăratele modele nu sunt doar pe podium. Ele sunt în viață. Iar fiecare femeie își poate scrie propria poveste.


Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: