Teatrul Național București reacționează după acuzațiile de ofensă a credinței creștine prin prisma piesei Proorocul Ilie

Spectacolul Proorocul Ilie nu își propune să aducă vreo ofensă credinței creștine sau oricărei alte convingeri religioase. Dimpotrivă, montarea este o reflecție asupra credinței, asupra fragilității convingerilor umane și asupra pericolelor extremismului de orice fel. Este un demers artistic care încurajează toleranța, dialogul și o înțelegere mai profundă a complexității spiritului uman.

Imagini scoase din context

În plus, menționăm că unele imagini apărute pe platformele sociale au fost scoase din contextul real al spectacolului, prezentând fragmente izolate într-un mod care distorsionează mesajul artistic al montării. Spectacolul nu este o blasfemie și nu își propune să ridiculizeze credința, ci, dimpotrivă, invită la o reflecție profundă asupra relației dintre om și divinitate, asupra modului în care credința poate fi influențată sau deturnată.
Așa cum se menționează și pe site-ul oficial al spectacolului, Proorocul Ilie este o invitație la meditație sinceră asupra credinței și religiei într-un moment de profundă criză spirituală și morală. Regizorul Botond Nagy declara, înainte de premieră: „Îmi doresc ca prin acest proiect artistic spectatorii să-și analizeze propriile credințe într-o lumină nouă și să înțeleagă adevărata valoare a acestei miraculoase conexiuni interumane care este credința."

Piesa scrisă de Tadeusz Słobodzianek a mai fost montată în România de reputatul regizor László Bocsárdi, la Teatrul „Tamási Áron" din Sfântu Gheorghe, cu premiere în 2001 și o reluare în 2010. De asemenea, tot în 2010, la Teatrul Municipal din Baia Mare avea loc o altă montare a acestui text. Aceste producții au contribuit la explorarea și înțelegerea profundă a textului în contextul teatral românesc.

Teatrul Național I.L. Caragiale din București reafirmă că spectacolul nu are nicio intenție de blasfemie sau lipsă de respect față de valorile religioase. Considerăm că unele reacții critice sunt rezultatul unei interpretări eronate a mesajului artistic, care nu neagă, ci dimpotrivă, pune în lumină complexitatea relației dintre om, credință și societate.

Respectăm dreptul fiecărui spectator de a avea propriile convingeri și încurajăm dialogul deschis, în spiritul valorilor teatrului ca spațiu al reflecției și al libertății de expresie. Teatrul este, prin definiție, un loc al întrebărilor, nu al răspunsurilor impuse, un spațiu în care fiecare spectator are libertatea de a interpreta și de a reflecta.

Despre ce e vorba în piesa de teatru Proorocul Ilie?

Proorocul Ilie (Profetul Ilya) de Tadeusz Słobodzianek este piesa aleasă de regizorul Botond Nagy pentru cea de-a doua montare pe care o realizează la Teatrul Național „I.L. Caragiale" din București, după „Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals" de Matei Vișniec.

Lucrările lui Tadeusz Słobodzianek (regizor, dramaturg, director de teatru) sunt printre cele mai originale din dramaturgia poloneză contemporană și au fost răsplătite cu prestigioase distincții literare poloneze. Între cele mai cunoscute creații ale sale se numără tripticul de scenă constând din dramele: „Țarul Nicolae" (1985), „Profetul Ilya" (1992), și „Moartea unui profet" (2011).

„Proorocul Ilie" se bazează pe informațiile publicate de Włodzimierz Pawluczuk, sociolog și cercetător în domeniul religiei, care a descris fenomenul profetului Ilya în studiul său din 1974 centrat pe figura lui Eliasz Klimowicz, un bărbat excentric, care a trăit în regiunea poloneză de nord-est Białystok, în anii '30 - '40. Un reportaj despre sfârșitul lumii; povestea unui grup de oameni care s-au desprins de biserica ortodoxă grecească și au încercat să-și construiască propria lume într-un mic sat părăsit de Dumnezeu.

Klimowicz, care deținea o singură carte - Biblia și tot ce știa despre lume erau informații aflate prin viu grai, s-a autoproclamat profetul biblic Ilya. El a construit o biserică ortodoxă într-o așezare numită Wierszalin, unde a fondat un Nou Ierusalim și a adunat curând un grup de adepți devotați. După ceva timp, Ilya a anunțat că sfârșitul lumii este aproape. Închinătorii săi fideli așteptau apocalipsa, dar, cum așteptarea lor părea a fi în zadar, ei au decis să ajute, grăbind cursul istoriei. Au recurs la scenariul familiar al crucificării și l-au țintuit pe profet pe cruce la fel ca pe Isus. Astfel, povestea lui Ilya devine și povestea unui grup de oameni care au dorit să schimbe lumea încercând să-și impună visele în realitate.

Dramaturgul Słobodzianek explică: Am fost interesat de această poveste pentru că, la fel ca un glob de cristal, ea oglindește toate utopiile pe care le-am locuit de-a lungul secolului al XX-lea: creștinismul, comunismul și naționalismul, amestecul între diferite culturi, națiuni, limbi și religii. Se pare că am intrat în secolul 21 cu această povară și nimic nu indică că vom putea scăpa de ea - dimpotrivă, pare să devină din ce în ce mai copleșitoare. Ilya Profetul este o piesă care explorează problemele urii rasiale și fanatismului, coșmaruri care continuă să ne bântuie în ciuda unor denunțări juste.

Pentru Botond Nagy „Proorocul Ilie" este „un text provocator și obraznic", „o povestire de necrezut în XIV scene" (subtitlul dat de autor), cu 14 personaje, o poveste dură, pe care regizorul o îmbracă într-o imagine axată pe lumină. „Totul este foarte comic și în același timp foarte dureros". Botond Nagy invită cu această nouă montare la o meditație profundă și sinceră despre credință și religie. Dacă Dumnezeul dramei lui Słobodzianek a murit odată cu afirmația lui Nietzsche, totuși, El există în iubirea și umanitatea în care tânărul regizor continuă să creadă.

Prima pagină fotografii din repetiţii: Nikita Dembinski

---