Mesajul lui Virgil Ianțu după uciderea Teodorei Marcu: Nu poți spune că ești bărbat, dacă taci atunci când vezi violență.

Teodora Marcu a fost victima unui lung șir de abuzuri. Ceruse ajutor, obținuse ordine de protecție, alertase autoritățile. Dar, ca multe alte femei înaintea ei, a fost ignorată. În această realitate sfâșietoare, mesajul lui Virgil Ianțu a venit ca un strigăt de luciditate și responsabilitate morală. Nu este doar o reacție publică, ci o chemare la trezire colectivă.

„Nu poți spune că ești bărbat, dacă taci atunci când vezi violență”

Virgil Ianțu rupe tăcerea într-un mod care nu poate fi trecut cu vederea. Într-o societate în care violența domestică este adesea trecută sub tăcere, minimalizată sau justificată, vocea lui se ridică ferm împotriva complicității tăcute. „Nu poți spune că ești bărbat, dacă taci atunci când vezi violență.” Este o propoziție care nu cere doar reflecție, ci acțiune. Bărbatul adevărat nu este cel care domină, ci cel care apără. Nu este cel care impune frica, ci cel care cultivă siguranța.

Gelozia nu este iubire. Este violență.

Într-o cultură care încă romantizează controlul, posesivitatea și gelozia, Virgil Ianțu trage un semnal de alarmă: „Gelozia nu este iubire. Este violență.” Când gelozia este lăsată să crească nestingherită, fără confruntare, fără educație emoțională, se transformă în tragedii. Iar când tăcerea o înconjoară, devine explozivă. Fiecare „nu e treaba mea” devine un pas mai aproape de o crimă care ar fi putut fi evitată. Iubirea nu se exprimă prin control, ci prin libertate. Nu prin frică, ci prin respect.

Ordinele de protecție nu salvează vieți, dacă nu sunt respectate

Cazul Teodorei nu este un accident izolat. Este rezultatul unei lungi serii de eșecuri instituționale. Deși obținuse ordine de protecție și făcuse plângeri repetate, realitatea este că aceste măsuri au fost pur și simplu ignorate. De către agresor, dar mai grav, de către cei care trebuiau să vegheze la siguranța ei. În România, prea multe femei sunt lăsate singure cu traumele lor, iar hârtiile nu țin loc de protecție reală. În lipsa unui sistem care să funcționeze efectiv, femeile continuă să moară.

Violența domestică nu e un conflict de familie. Este o crimă.

Una dintre cele mai periculoase idei perpetuate în discursul public este aceea că violența domestică este „un conflict între soți” sau „certuri de familie”. Nu. Violența domestică este o infracțiune. Este un act de dominare, de umilire, de control și de distrugere psihologică și fizică. Este o traumă care lasă urme adânci, dincolo de vânătăile vizibile. Este o rușine colectivă atunci când alegem să o ignorăm, când întoarcem privirea sau când dăm vina pe victimă.

Responsabilitatea bărbaților adevărați

Virgil Ianțu subliniază un adevăr dureros: dacă vrem o societate mai sigură pentru femei, bărbații trebuie să-și asume un rol activ. Nu este suficient să nu fii agresor. Trebuie să fii aliat. Să educi, să sprijini, să intervii. Să vorbești. Să înveți fiii despre respect și consimțământ. Să sprijini fiicele să spună „nu” și să aibă încredere că vor fi crezute. Să te alături vocilor care condamnă violența, oricât de inconfortabil ar fi. A fi bărbat adevărat înseamnă să alegi curajul în fața tăcerii.

Un apel la trezire colectivă

Mesajul lui Virgil Ianțu este un apel profund, uman, sfâșietor. Nu este doar despre un caz. Este despre un sistem. Despre o cultură a nepăsării. Despre mii de femei care trăiesc cu frică, despre copii care cresc în case unde violența este norma. Despre nevoia urgentă de a transforma compasiunea în acțiune, tăcerea în luptă, pasivitatea în responsabilitate. Nu putem schimba trecutul. Dar putem decide că tragedia Teodorei Marcu nu va mai fi repetată în tăcere. Putem decide că vocea unei femei nu va mai fi ignorată. Putem fi acei oameni. Putem fi acei bărbați.

---