„Ești prea sensibilă.” A spus-o cu aerul acela obosit, de om superior emoțional, ca și cum simțirea ar fi un defect de fabricație, iar eu – o femeie cu o eroare de sistem.
N-am spus nimic. Nu pentru că l-aș fi crezut. Ci pentru că în clipa aceea, mi-am dat seama că vorbesc cu cineva care nu a simțit niciodată cu adevărat.
Există oameni care nu-și permit să simtă. Crescuți în familii unde emoțiile erau rușinoase, reprimate, disecate în logică și sarcasm, au învățat să se ferească de ceea ce nu pot controla: vulnerabilitatea. Și cum recunoști astfel de oameni? Îi simți reci în cele mai calde momente. Nepăsători când inima ta se frânge. Le e teamă de profunzime și o numesc „drama altuia”.
Când sensibilitatea devine acuză
Sensibilitatea a fost folosită ca insultă împotriva femeilor de secole. „Ești prea emoțională”, „ești prea intensă”, „ești instabilă” – toate aceste etichete vin din disconfortul celor care nu au învățat niciodată să țină spațiu pentru trăire.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Orgasmul meu n-a contat. El a zis că e prea obosit să continue. Și apoi s-a uitat la serial
- Ce îi trimite Monica lui Irinel Columbeanu, de când Irina a plecat în America: Monica se asigură că...
- Ce să NU faci în timpul Lunii Noi în Rac – 25 iunie: 12 greșeli care îți pot bloca energia și viitorul
Dar să simți nu e o slăbiciune. Să simți e o formă de luciditate. E semnul că nu ești anesteziată, că inima ta încă tresare la adevăr, la durere, la iubire, la absență. Cei care nu pot simți nu sunt mai tari – sunt doar mai închiși. Mai înspăimântați. Mai deprinși să supraviețuiască, nu să iubească.
El n-a știut să se conecteze. Așa că a spus că problema e la tine
E mai ușor să îi spui celuilalt că exagerează, decât să recunoști că nu poți răspunde.
E mai simplu să o faci pe ea „prea” orice – decât să-ți asumi că ești „prea puțin” pentru profunzimea ei.
Bărbații care își minimalizează partenerele sensibile, de fapt, se apără. Nu de femei, ci de propria incapacitate de a se scufunda într-un spațiu emoțional. Acolo unde nu poți fugi de tine. Acolo unde durerea celuilalt te obligă să îți recunoști propriile răni.
Citește continuarea pe confesiunileuneifeterele.ro
foto prima pagină Shutterstock AI