Paris Hilton a fost vedeta serii la festivalul IntenCity din Craiova, unde a susținut un show spectaculos pe 28 iunie.
Pe 28 iunie, Craiova a fost, pentru o seară, capitala glamour-ului internațional. Paris Hilton, vedeta care a redefinit imaginea de star modern, a urcat pe scena festivalului IntenCity și a demonstrat că rămâne un nume cu greutate în industria divertismentului. Prezent la eveniment, designerul Cătălin Botezatu a avut ocazia să interacționeze cu diva americană și a oferit detalii exclusive despre prezența ei în România — inclusiv despre un gest neașteptat făcut de Paris pe ascuns.
Paris Hilton a făcut show la Craiova
Sosită cu o zi înainte, pe 27 iunie, împreună cu fiul său Phoenix, Paris Hilton a fost întâmpinată la aeroport cu flori și căldură. În ciuda statutului de star internațional, vedeta s-a dovedit a fi accesibilă, prietenoasă și extrem de profesionistă.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- O blondă celebră a pozat goală de Crăciun: Prezența mea este un cadou...Imaginile care au făcut înconjurul internetului
- Kris Jenner a sărbătorit 70 de ani cu fast. Petrecere spectaculoasă la conacul lui Jeff Bezos, cu invitați de top
- Aur pentru România la Paris. Sabrina Maneca Voinea, campioană la sol
„A făcut un show extraordinar. Este o super profesionistă, cu o prestanță și o prezență incredibile. A coborât în public, a făcut poze cu toată lumea fără să se plângă că este obosită sau transpirată”, a povestit Cătălin Botezatu, vizibil impresionat.
Vedeta a ales o ținută sclipitoare, dar decentă, preferând un look elegant în locul unei apariții extravagante.
„Arată foarte bine pentru vârsta ei și, în tot timpul liber, s-a ocupat de copiii ei, i-a plimbat prin Craiova și s-a arătat încântată de oraș”, a adăugat designerul.
Paris Hilton, înger anonim pentru zece familii din Craiova
Dincolo de spectacolul oferit pe scenă, Paris Hilton a impresionat printr-un gest discret și emoționant. Potrivit lui Cătălin Botezatu, vedeta a venit cu o zi mai devreme în România pentru a face acțiuni caritabile pe cont propriu.
- SOUS LE CIEL DE PARIS - rafinamentul muzicii franceze, cu ŞTEFAN von KORCH şi OANA MARIA ŞERBAN pe 16 iulie la Sala Dalles
- Reprezentanții universității Sorbonne din Paris l-au felicitat pe Nicușor Dan: Întruchipează succesul unei cariere academice...
- Jaf spectaculos la Muzeul Luvru din Paris. Bijuterii de valoare inestimabilă au fost furate în doar câteva minute
„A ajutat zece familii din Craiova, fără să anunțe, fără să implice presa sau vreo instituție. A fost un gest făcut în liniște, din inimă. A făcut singură research-ul, nu a cerut ajutorul nimănui din România. Este cunoscută pentru gesturile ei caritabile, dar nu le face pentru imagine”, a povestit Botezatu.
Cei doi s-au întâlnit înainte de concert și au schimbat câteva impresii. Designerul român a fost impresionat de naturalețea și deschiderea vedetei. De altfel, Paris a fost bine informată despre cine este Botezatu, iar impresarii i-au oferit detalii despre activitatea lui.
„Nu este deloc fițoasă. Am fost singura vedetă din România pe care a preluat-o și repostat-o. A fost planificat să stăm de vorbă mai mult, dar am înțeles că era obosită și am preferat să nu-i răpesc timpul”, a adăugat el.