Zi tensionată la tribunal în lumea influencerilor! Astăzi a avut loc primul termen în procesul intentat de Iustin Petrescu împotriva fostei iubite, Marilu Dobrescu, pe fondul acuzațiilor publice lansate de aceasta.
Drama din online se mută în sala de judecată. Iustin Petrescu, unul dintre cei mai cunoscuți influenceri din România, și-a făcut apariția azi la tribunal pentru a-și susține cauza împotriva fostei sale iubite, Marilu Dobrescu. Procesul a fost deschis după ce Marilu l-a acuzat public, într-o serie de videoclipuri virale, de comportamente controversate, afirmații pe care Petrescu le consideră „denigratoare și complet neprobate”.
Procesul dintre Iustin Petrescu și Marilu a început
Însoțit de iubita lui actuală, Hara, Iustin Petrescu a pășit încrezător în incinta instanței, cu doar câteva minute înainte de începerea ședinței. Cei doi au fost surprinși într-un moment inedit, filmându-se sau făcând fotografii chiar înainte de a trece prin filtrul de securitate.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Război în instanță pentru moștenirea lui Mihai Șora, la trei ani de la moartea sa
- Iubirea s-a transformat în război la tribunal. Lidia Buble și Răzvan Simion, față în față în instanță pentru bani
- Bianca Drăgușanu a dat-o din nou în judecată pe Claudia Pătrășcanu. Războiul se aprinde din nou în instanță
În schimb, Marilu Dobrescu a ales să nu participe personal la prima înfățișare. Inflencerița, care ar fi plecat în Australia alături de noul ei partener, a trimis-o pe avocata sa cu o solicitare clară: ședința să fie secretă. Motivul? Aparent, pentru a proteja intimitatea și pentru a evita transformarea cazului într-un spectacol mediatic.
Avocatul lui Iustin, cunoscutul Adrian Cuculis, a anunțat că procesul va aduce „dezvăluiri explozive”, inclusiv o înregistrare audio sau video nepublicată până acum, despre care susține că poate răsturna întregul set de acuzații lansate de Marilu în spațiul public.
„Am mare încredere în această acțiune, e o construcție juridică solidă. Nicio afirmație din cererea noastră nu a fost lăsată la voia întâmplării. Vom cere eliminarea videoclipurilor în care sunt lansate acuzații fără dovezi, iar apoi ne vom îndrepta și spre daune morale”, a spus Adrian Cuculis la Antena Stars.
Citește și:
- Călin Georgescu, în fața instanței! Acuzat de promovarea legionarismului, a invocat libertatea de exprimare
- Război deschis în showbiz! Andreea Bălan contra Ilona Brezoianu. Mesaje acide, ironii și replici care au inflamat internetul
- Avion întors din drum, noapte petrecută la etajul 25! Horia Brenciu, blocat în Kuala Lumpur în plin război
Iustin cere despăgubiri pentru defăimare
Conform surselor apropiate cazului, valoarea despăgubirilor solicitate nu a fost încă făcută publică, dar se vehiculează că ar putea fi vorba de sume considerabile, având în vedere impactul mediatic pe care scandalul l-a avut în rândul publicului online.
Rămâne de văzut dacă Marilu Dobrescu va apărea la termenele următoare sau dacă va continua să evite confruntarea directă.