O nouă crimă cutremurătoare în România: o femeie ucisă în Bihor.
La doar câteva zile după tragedia petrecută în județul Mureș, România este din nou zguduită de o crimă înfiorătoare. De această dată, tragedia s-a petrecut în județul Bihor, unde o femeie a fost găsită fără viață în propria locuință.
Femeie omorâtă în Voivozi: partenerul de viață este principalul suspect
Crima a avut loc în satul Voivozi, aflat în comuna Popești, județul Bihor. Potrivit informațiilor transmise de presa locală, victima este o femeie în vârstă de 58 de ani. Anchetatorii îl consideră suspect principal pe partenerul ei de viață, un bărbat de 50 de ani, domiciliat tot în Voivozi.
Conform anchetei preliminare, femeia ar fi fost bătută cu brutalitate și apoi strangulată. Autoritățile au intervenit rapid, iar bărbatul a fost reținut și este cercetat pentru infracțiunea de omor.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Incredibil cât a putut plăti George Bucea la spital în SUA. Actorul a ajuns la urgență
- OPINIE | Răzvan Popescu, avocat: Până când instanța ne va despărți. 5 lucruri de reținut într-un divorț
- Inflamația cronică există cu adevărat? Despre simptomele nediagnosticate și drumul lung al suferințelor aparent fără motiv
Val de crime șocante împotriva femeilor în ultimele săptămâni
Această tragedie se adaugă unui șir de crime violente care au avut loc recent în România, majoritatea având ca victime femei.
Pe 31 mai, Teodora Marcu, o tânără însărcinată în vârstă de 23 de ani, a fost împușcată mortal în fața fiicei sale de doar doi ani. Ulterior, pe 16 iunie, o altă femeie, în vârstă de 22 de ani, a fost ucisă cu un topor în comuna Lipănești, județul Prahova. Crima s-a produs în plină stradă, sub privirile neputincioase ale celor doi copii ai victimei. Autorul fusese anterior violent și era fostul ei partener. Și ea era însărcinată.
Un alt caz recent: incendiu provocat după crimă
O altă crimă cutremurătoare s-a petrecut zilele trecute în centrul țării, unde o tânără de 23 de ani a fost omorâtă de fostul iubit. După ce a comis fapta, agresorul a incendiat locuința victimei, încercând probabil să șteargă urmele.
- Cele mai bizare și fascinante recorduri sexuale: unde se oprește dorința și începe curiozitatea umană
- Irinel Columbeanu, o nouă lovitură financiară. Fostul milionar, chemat în instanță pentru datorii
- Tragedie într-o clinică stomatologică din Capitală: O fetiță de 2 ani a murit în timpul unei intervenții dentare
foto prima pagină Cristi Croitoru/ Shutterstock