Setari Cookie-uri

Nicu Covaci – Un an fără liderul Phoenix. Povestea unui vizionar al rockului românesc

IN ACEST ARTICOL:

Pe 2 august se împlinește un an de la moartea lui Nicu Covaci, fondatorul Phoenix. Află povestea vieții sale, cariera, fuga din România și impactul asupra muzicii rock românești.

Pe 2 august se împlinește un an de când Nicu Covaci, fondatorul și liderul legendar al trupei Phoenix, a trecut în neființă, lăsând în urmă nu doar o carieră impresionantă, ci o întreagă revoluție sonoră în muzica românească. A fost mai mult decât un chitarist, compozitor sau vocalist — a fost o conștiință artistică și un simbol al libertății, un om care a transformat trupa Phoenix într-o mișcare culturală și spirituală în plină perioadă comunistă.

Viața lui a fost marcată de geniu creativ, curaj și o luptă neînfricată pentru autenticitate. Într-o vreme în care exprimarea liberă era adesea pedepsită, Nicu Covaci și-a asumat riscuri imense pentru a-și apăra viziunea artistică și a fugi dintr-o țară care nu-i mai permitea să creeze. În 2025, fanii, artiștii și iubitorii muzicii rock privesc înapoi cu respect și recunoștință la un destin ce nu va fi uitat niciodată.

Citește și:

nicu covaci in concert

foto Narcis Parfenti/ Shutterstock

Trupa Phoenix – O renaștere continuă

Phoenix nu a fost niciodată doar o trupă. A fost un fenomen. Fondată la începutul anilor ’60, în Timișoara, sub numele inițial de "Sfinții", formația a fost interzisă de autorități, forțându-i pe membrii să se reinventeze sub noul nume: Phoenix. Cu o energie rebelă și o viziune artistică avangardistă, Phoenix a fost printre primele trupe românești care au abordat rockul occidental într-un spațiu dominat de cenzură.

Sub conducerea lui Nicu Covaci, Phoenix a încorporat elemente de folclor autentic în sonorități rock, dând naștere unui stil unic, inconfundabil, care a influențat generații întregi de muzicieni. Albume precum Cei ce ne-au dat nume, Mugur de fluier sau Cantafabule sunt astăzi repere culturale și muzicale esențiale în patrimoniul sonor românesc.

Citește și:

Fuga din România – O misiune imposibilă devenită realitate

Un moment definitoriu în biografia lui Nicu Covaci este legat de una dintre cele mai spectaculoase evadări din România comunistă. În 1976, Covaci a organizat o fugă aproape cinematografică pentru membrii trupei Phoenix, ascunzându-i într-o boxă de difuzor și transportându-i clandestin peste graniță, în Germania de Vest.

A fost un gest de o îndrăzneală incredibilă, un act de eliberare atât fizică, cât și artistică. Covaci nu a fugit doar de regimul opresiv, ci și-a condus colegii către o nouă etapă de creație, asumându-și toate riscurile. Acest episod a devenit legendar în istoria muzicii românești și a fost, de fapt, un protest profund împotriva represiunii culturale din acea perioadă.

Citește și:

Nicu Covaci – Artistul vizionar și neînfricat

Nicu Covaci a fost chitarist, compozitor, pictor, dar mai presus de toate, un vizionar. Muzica lui nu a fost niciodată comercială, niciodată simplă. A fost complexă, simbolică, încărcată de sensuri mitologice și filosofice. A promovat ideea de revenire la rădăcini, de reconectare cu identitatea națională printr-o estetică modernă.

După plecarea în Occident, Covaci a continuat să cânte, să creeze, să experimenteze, menținând vie flacăra Phoenix, chiar și atunci când era departe de România. A colaborat cu muzicieni din diverse culturi, a trăit în Germania și Spania, dar niciodată nu s-a rupt cu adevărat de publicul român. De-a lungul anilor, a revenit de mai multe ori în țară pentru concerte, iar fiecare apariție a fost un eveniment de suflet pentru fanii trupei.

Citește și:

Moștenirea muzicală a lui Nicu Covaci

Într-o industrie muzicală aflată adesea la granița dintre superficial și efemer, moștenirea lăsată de Nicu Covaci este una profundă și durabilă. A format nu doar o trupă, ci un curent. A ridicat standardele artisticului într-o epocă în care acestea fuseseră coborâte.

A inspirat mii de tineri să creadă în libertatea de expresie, în autenticitate, în curajul de a-și urma visul, indiferent de piedici. Phoenix a fost, prin el, o formă de rezistență culturală, o formă de supraviețuire spirituală într-o lume care sufoca. La un an de la moartea lui, muzica lui încă răsună în inimi, iar mesajul său continuă să inspire.

Nicu Covaci și Phoenix, o flacără care nu se stinge

La un an de la plecarea lui Nicu Covaci, nu vorbim despre uitare, ci despre recunoștință. Despre o amintire vie, care se transformă în ecou sonor de fiecare dată când un tânăr descoperă Nunta, Andrii Popa sau În umbra marelui urs.

Citește și:

Nicu Covaci a fost un spirit liber, un artist total, un lider care a refuzat compromisul și a plătit prețul pentru asta cu exilul, cu tăcerea forțată, dar niciodată cu renunțarea. Astăzi, la exact un an de la moartea sa, îi celebrăm nu doar viața, ci și viziunea. Phoenix trăiește pentru că Nicu Covaci a ars, a ars cu o flacără care nu se stinge. Și în această flacără, muzica românească a renăscut.

foto prima pagină Narcis Parfenti/ Shutterstock,


Carmen este redactor-șef Kudika.ro și scrie de când își aduce aminte. A început cu integrame sustrase pe furiș de la tatăl ei și 30 de ani mai târziu se relaxează...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.