Alina Sorescu și Cătălin Botezatu au avut o întâlnire emoționantă la Cluj-Napoca, după ce designerul și-a exprimat public regretul pentru rolul său în fosta relație a artistei cu Alexandru Ciucu.
Alina Sorescu și Cătălin Botezatu s-au reîntâlnit după ani de zile, la un eveniment din Cluj. Artista, care a susținut un concert în fața publicului clujean, și designerul, care a prezentat o nouă colecție de modă, au avut ocazia să stea față în față după declarațiile recente ale acestuia.
Alina Sorescu, despre prietenia cu Cătălin Botezatu
Cătălin Botezatu a vorbit public, în urmă cu câteva zile, despre implicarea sa indirectă în fosta relație a Alinei Sorescu, mărturisind cu regret că el a fost cel care i l-a prezentat pe Alexandru Ciucu, fostul soț al artistei. Designerul a explicat că, la acea vreme, a crezut sincer în această relație și în compatibilitatea celor doi.
Reacția Alinei Sorescu nu a întârziat să apară, iar artista a dat dovadă de maturitate și echilibru. Într-o declarație acordată pentru Spynews.ro, ea a vorbit deschis despre reîntâlnirea cu Botezatu și despre gândurile care o însoțesc în această perioadă.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Alexandru Ciucu neagă acuzațiile Alinei Sorescu. Designerul vrea împăcare de dragul fiicelor sale: Vom da socoteală...
- Reacția Alinei Sorescu după ce Alexandru Ciucu a susținut că el este o victimă: Chiar și ele i-au spus: «Tata, de ce minți?»
- Alexandru Ciucu se apără după noile acuzații ale Alinei Sorescu: Sunt un tată bun...
„Eu și Cătălin ne-am reîntâlnit după ceva timp, în acest weekend, la un festival de la Cluj-Napoca, unde eu am avut concert, iar el un show de modă.” – a povestit Alina Sorescu.
Artista a apreciat gestul designerului de a vorbi deschis și cu regret despre trecut, considerând acest lucru o dovadă de prietenie autentică.
„Gestul lui mă onorează și îi mulțumesc că este alături de mine. Îi sunt recunoscătoare lui Cătălin pentru prietenia lui și pentru că a ales să vorbească cu sinceritate, iar povestea mea continuă cu demnitate și optimism.” – a mai spus artista.
Alina Sorescu merge mai departe
Departe de a se lăsa definită de trecut, Alina Sorescu privește înainte cu încredere. Ea a mărturisit că traversează o etapă de reconstrucție personală și profesională, având ca priorități cariera și cele două fiice ale sale.
- Alina Sorescu, alarmată după vacanța de Paște a fetițelor la tatăl lor: M-au sunat speriate, spunându-mi că tatăl lor le ceartă
- Răspunsul lui Alexandru Ciucu, după noile acuzații ale Alinei Sorescu
- Ce fel de tată a fost Alexandru Ciucu pentru fiicele sale? Alina Sorescu, dezvăluiri cutremurătoare: Nu au parte de tată...
„Astăzi sunt împăcată cu trecutul meu și privesc înainte, concentrată pe cariera mea și pe cele mai importante ființe din viața mea, fetițele mele. Cred că puterea unei femei stă în capacitatea de a se ridica, indiferent de încercări, și de a transforma suferința într-o nouă șansă la lumină și liniște.” – a conchis Alina Sorescu.