Setari Cookie-uri

Primă victorie pentru Antena 1 în războiul juridic cu foștii Chefi la cuțite. Cătălin Scărlătescu, bun de plată

IN ACEST ARTICOL:

Cătălin Scărlătescu a pierdut primul proces cu Antena 1, fiind obligat să plătească zeci de mii de euro despăgubiri.

Războiul juridic început în urmă cu doi ani între Antena 1 și foștii săi jurați de la „Chefi la cuțite” a cunoscut o nouă etapă importantă. După ce, până acum, Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea câștigaseră toate procesele împotriva fostului angajator, instanța a dat pentru prima dată dreptate postului TV, în cazul unuia dintre cei trei.

Cătălin Scărlătescu este bun de plată

Potrivit informațiilor publicate de Pagina de Media, Cătălin Scărlătescu a pierdut procesul în care Antena 1 îl acuza de denigrare. Totul a pornit de la un interviu acordat în martie 2024 publicației Cancan, în care bucătarul afirma că nu și-a primit salariul pentru ultimul sezon „Chefi la cuțite” și critica dur conducerea postului:

Citește și:

„Nu Antena ne-a făcut pe noi. Noi am făcut Antena mare. Sunt niște băieți acolo care încă se mai cred în epoca de piatră”.

Instanța a stabilit că fostul jurat a încălcat două clauze contractuale valabile și după încheierea colaborării, printre care interdicția de a face declarații publice care ar putea discredita postul sau conducerea acestuia. În consecință, Scărlătescu a fost obligat să plătească 10.000 de euro daune: 5.000 pentru acordarea interviului fără notificarea prealabilă a televiziunii și 5.000 pentru afirmațiile considerate defăimătoare.

Catalin Scarlatescu

Conflictul continuă

Avocații bucătarului au susținut că declarațiile reprezintă un exercițiu legitim al libertății de exprimare și că nu există dovezi concrete privind prejudicierea imaginii postului. Cu toate acestea, pe 4 august 2025, instanța a decis în favoarea Antenei 1. Hotărârea nu este definitivă, iar Scărlătescu are 30 de zile la dispoziție pentru a face apel.

Citește și:

Catalin Scarlatescu

Conflictul dintre cei trei chefi și Antena 1 a început în 2023, după ce aceștia au refuzat să mai filmeze două sezoane pe an, invocând epuizarea fizică. Ulterior, aceștia au revenit la PRO TV, reluând rolurile de jurați la „MasterChef”, show-ul care i-a consacrat.


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: