Sala de gimnastică „Nadia Comăneci” din Onești, un simbol al sportului românesc, a fost scena unui incident grav marți dimineață. Un bărbat cu antecedente psihiatrice a pătruns în clădire, a provocat un incendiu în zona vestiarelor și a vandalizat obiecte de valoare, fiind reținut pe loc de polițiști.
Marți dimineață, 12 august, în jurul orei 07:00, sala de gimnastică „Nadia Comăneci” din Onești a fost scena unui incident șocant.
Sala de gimnastică „Nadia Comăneci” din Oneșt a fost vandalizată
Un bărbat de 37 de ani, cunoscut cu probleme psihice și internat anterior la psihiatrie, a pătruns în clădire și a provocat un incendiu în zona vestiarelor, înainte de a sparge o vitrină cu medalii.
Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Bacău, polițiștii au fost alertați printr-un apel la 112 efectuat de un localnic, care a observat fumul și agitația din interior. La sosirea echipajelor, atacatorul a fost găsit în mijlocul sălii, vizibil agitat și purtând la gât o medalie.
Distincțiile valoroase nu au fost afectate
Deși o parte din trofeele expuse au fost în pericol, vitrina care păstrează trofeul unic acordat Nadiei Comăneci pentru cele trei titluri europene nu a fost afectată. În același spațiu se află și distincții valoroase ale antrenoarei Maria Simionescu și ale lui Nicolae Vieru, fost președinte al Federației Române de Gimnastică.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Spune Lucrurilor pe Nume: campania care cere un lucru simplu - adevărul
- Incident grav în Capitală. Fulgy, internat la Obregia după ce a amenințat că aruncă în aer un bloc din Sectorul 3
- Incident șocant înainte de concertul din București. Artistul Offset a fost împușcat în SUA
Sursă foto - OSCAR GONZALEZ FUENTES / Shutterstock
Pagubele provocate de foc în vestiare sunt considerabile, iar ancheta este în desfășurare. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru tentativă de furt calificat, urmând ca agresorul să fie transferat din nou la o unitate de psihiatrie.
Sursă foto - Polhansen / Shutterstock