Setari Cookie-uri

Micul Prinț cu Oana Pellea și Lari Giorgescu, așa cum nu l-ai văzut niciodată: De pe scenă până în Piața Universității

Vara aceasta, un smartphone a devenit „actor” în două dintre spectacolele desfășurate la Amfiteatrul TNB, un loc unic în București, la 24 de metri deasupra Pieței Universității. Telefonul a transformat astfel tehnologia într-o veritabilă experiență culturală.

Prin lentilele sale ultra-performante, emoțiile concertului susținut de Valeria Stoica și magia piesei „Micul Prinț”, cu Oana Pellea și Lari Giorgescu, au fost proiectate direct pe turnul teatrului. Imaginile surprinse la zoom 10x au reușit să transmită până la cele mai fine detalii expresiile și vibrația actorilor până în Piața Universității.

Dacă în „Micul Prinț” se spune că „esențialul nu se vede cu ochii, ci cu inima”, lentilele Pura 80 Ultra au reușit să aducă la suprafață exact acea parte invizibilă a emoției: expresii, detalii și vibrații subtile, transmise mai departe publicului. Spectatorii din ultimele rânduri s-au bucurat de aceeași claritate și intensitate vizuală ca cei din primele locuri.

Citește și:

Atmosfera unică a fost resimțită și dincolo de zidurile amfiteatrului, proiecțiile fiind vizibile chiar din Piața Universității. Trecătorii au putut trăi, la rândul lor, emoțiile momentelor proiectate cu Pura 80 Ultra. Această fuziune dintre artă și inovație tehnologică a demonstrat încă o dată modul în care HUAWEI redefinește felul în care ne conectăm cu lumea.

Performanță fotografică de top, recunoscută internațional

Lansat oficial în România pe 26 august 2025, HUAWEI Pura 80 Ultra aduce pe piață primul sistem de cameră Telephoto Duală Comutabilă, cu zoom mediu de 3.7x și zoom super telephoto de 9.4x, completate de un senzor principal de 1/1.28 inch. Acest sistem permite cea mai mare captare de lumină prin teleobiectiv dintre modelele similare existente, marcând un avans semnificativ în calitatea fotografiilor telephoto.

Citește și:

Telefonul surprinde detalii urbane la distanță și oferă imagini statice sau filmări la rezoluție 4K, indiferent de condițiile de lumină – de la reflectoare puternice la scene nocturne. Alături de senzorul telephoto, camera Ultra Chroma asigură o redare fidelă a culorilor, iar modul portret 10x oferă detalii uluitoare la prim-planuri.

Modelul integrează și o cameră HDR Ultra Lighting de 1 inch, cu tehnologia TCG-HDR și o gamă dinamică de 16EV, cea mai mare din industrie, pentru capturi clare atât în zone intens luminate, cât și în umbre.

Toate aceste inovații au fost recunoscute de DXOMARK, unde HUAWEI Pura 80 Ultra ocupă primul loc la nivel global, fiind desemnat drept cel mai bun camera phone, cu un scor istoric de 175 de puncte.

Disponibilitate și oferte promoționale

Citește și:

Seria HUAWEI Pura 80 include modelele Ultra și Pro, disponibile în HUAWEI Store la prețurile de 7.999 lei, respectiv 5.999 lei.

Până la 30 septembrie 2025, achiziția unui smartphone din magazinul online oficial al producătorului aduce beneficii exclusive: cupon cadou de 1.000 lei, utilizabil după 14 zile; încărcător de 100W; 10x puncte de fidelitate în HUAWEI Store; serviciul HUAWEI Care+ inclus.

În plus, clienții pot achiziționa în pachet promoțional: HUAWEI WATCH 5 la prețul de 1.649 lei;

HUAWEI FreeBuds Pro 4 la prețul de 749 lei.


Carmen este redactor-șef Kudika.ro și scrie de când își aduce aminte. A început cu integrame sustrase pe furiș de la tatăl ei și 30 de ani mai târziu se relaxează...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.