Ella Vișan trăiește din nou fiorii iubirii! Fosta concurentă de la Insula Iubirii a confirmat că are un nou partener.
Ella Vișan, una dintre cele mai controversate concurente din sezonul 9 al emisiunii Insula Iubirii, a confirmat public că trăiește o nouă poveste de dragoste. După despărțirea de Andrei Lemnaru, fosta concurentă spune că a găsit un bărbat „adevărat”, care i-a fost alături în cele mai dificile momente.
Ella Vișan iubește din nou
Deși relația lor nu este expusă pe rețelele de socializare, Ella a mărturisit că partenerul ei îi respectă intimitatea și preferă să rămână în anonimat. Totuși, vedeta recunoaște că scenele difuzate la televizor, dintre ea și ispita Teo, au afectat relația de cuplu. Cu toate acestea, iubitul său a ales să îi rămână alături și să îi ofere sprijin emoțional.
„Da, a fost vizibil afectat de imaginile mele cu Teo, iar eu sunt la rândul meu afectată... Totuși, mi-ar plăcea ca toată lumea să înțeleagă cât de mult îi mulțumesc pentru momentele în care a fost acolo pentru mine”, a declarat Ella pe rețelele de socializare.
Citește și:
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Cine este Teodora, noua iubită a lui Teo de la Insula Iubirii 2025. Cei doi se iubesc cu patos
- Ella Vișan, mărturisiri dureroase: Nu mai pot avea copii. Prin ce traume a trecut în copilărie
- Ella Vișan dă cărțile pe față! Adevăratul motiv pentru care s-a despărțit de Teo
Relația durează de câteva luni
Ella spune că este într-o relație de câteva luni și că noul ei iubit a demonstrat maturitate și echilibru, fiind prezent atât după filmările din Thailanda, cât și în perioada difuzării emisiunii, când aceasta a fost supusă unui val uriaș de critici în mediul online.
„Este un bărbat în adevăratul sens al cuvântului, care nu rezolvă situațiile prin live-uri sau interviuri, ci prin felul lui demn și calm de a fi”, a adăugat fosta concurentă.