Bucurie uriașă în familia Laufer! Alina Laufer a născut pentru a patra oară și a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă.
Zi cu emoții uriașe în familia Laufer! Alina Laufer a devenit mamă pentru a patra oară și a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă. Deși are deja experiența maternității, emoțiile au fost la fel de intense ca la primul copil, iar bucuria trăită de părinți este de nedescris.
Alina Laufer a născut o fetiță
Micuța, care a venit pe lume în dimineața zilei de 19 septembrie 2025, a primit numele Eden și a obținut nota 10 la naștere. Cu o greutate de 3,1 kilograme și 51 de centimetri, bebelușa este deja considerată un mic miracol de către părinții săi.
Primul care a făcut publică vestea a fost Ilan Laufer, care a împărtășit pe rețelele sociale un mesaj emoționant pentru fiica sa:
„Bine ai venit în viața noastră, scumpa noastră Eden Laufer! (...) Tati te iubește mai mult decât poate spune în cuvinte și Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru acest miracol. Să crești sănătoasă, iubită și ocrotită mereu!”
Citește și:
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Alina și Ilan Laufer, decizie neobișnuită după venirea pe lume a fetiței lor. De ce nu va fi botezată micuța Eden
- Cum se simte Alina Laufer, însărcinată la 42 de ani cu al patrulea copil: Este un miracol și o binecuvântare...
- Jorge, încercare grea în familie: Fiicele sale nu și-au vorbit patru luni! Cum s-au împăcat
Soțul Alinei nu și-a putut ascunde emoțiile nici în a doua postare, unde a mărturisit că momentul în care și-a ținut fiica pentru prima dată în brațe va rămâne pentru totdeauna în sufletul său.
Prima fotografie cu micuța Eden
Pe lângă mesajele pline de recunoștință, Ilan Laufer a publicat și prima imagine cu micuța Eden. În fotografie, fostul ministru își strânge cu dragoste fiica la piept, iar reacțiile nu au întârziat să apară: sute de comentarii de felicitare și mii de aprecieri din partea celor care le urmăresc familia.