Marta Trancu-Rainer (1875–1950) a fost o personalitate marcantă a medicinei românești, recunoscută ca prima femeie chirurg din țară și ca medic personal al Reginei Maria.
În 1904, a obținut specializarea în chirurgie și a început să lucreze la Spitalul Colentina, unde a contribuit decisiv la modernizarea practicilor chirurgicale și la profesionalizarea actului medical.
Eroismul din timpul Primului Război Mondial
Odată cu izbucnirea războiului, Marta Trancu-Rainer a fost mobilizată ca maior și a condus mai multe spitale de campanie. Sub coordonarea sa, unități medicale importante, precum Spitalul Colțea și spitalele organizate la inițiativa Reginei Maria, au devenit centre esențiale de tratament pentru soldații răniți. Ea a realizat peste 1.200 de operații și a oferit mii de consultații, salvând vieți prin metode moderne de sterilizare și prin introducerea anesteziei eficiente, ceea ce a redus semnificativ mortalitatea postoperatorie.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Mesajul transmis de mama Sabrinei Voinea, după medalia de aur: Promit că data viitoare vă voi supăra și mai tare...
- Pendulum și Armin van Buuren dezvăluie o colaborare electrizantă drum & bass
- Portretul Papei Francisc – o viață de smerenie: între spălarea picioarelor și îmbrățișarea durerii fără margine
Susținătoare a educației medicale pentru femei
Dincolo de activitatea sa chirurgicală, Marta Trancu-Rainer a militat pentru accesul femeilor la studiile medicale și la profesiile din domeniul chirurgiei. Prin exemplul său și prin eforturile constante, a inspirat generații de tinere să urmeze cariere medicale, deschizând un drum dificil, dar necesar, pentru egalitatea de șanse în profesiile universitare și medicale.
Memoriile unei vieți dedicate medicinei
Experiențele profesionale și personale au fost consemnate în volumul „File de jurnal”, unde Marta Trancu-Rainer și-a exprimat reflecțiile asupra medicinei, războiului și condiției femeii în societatea românească a începutului de secol XX.
Tragedia ultimilor ani și moștenirea lăsată
După instaurarea regimului comunist, viața sa a luat o turnură dramatică: marginalizată și persecutată, i s-a confiscat casa și a fost mutată forțat într-o mansardă modestă. Și-a trăit ultimii ani în condiții precare, stingându-se singură într-o noapte friguroasă din ianuarie 1950. Cu toate acestea, moștenirea ei profesională și umană rămâne un reper fundamental pentru medicina românească și un simbol al curajului și al dedicării.