Setari Cookie-uri

A renunțat la TV și a pornit de la zero! Ce a construit Răzvan Botezatu în doar 4 luni i-a lăsat pe toți fără cuvinte

IN ACEST ARTICOL:

După ce a părăsit definitiv televiziunea și s-a mutat la malul mării, Răzvan Botezatu a surprins pe toată lumea cu cel mai ambițios proiect al său.

După ce a renunțat definitiv la televiziune și s-a mutat în Eforie Sud, fostul prezentator de la Antena Stars, Răzvan Botezatu, își transformă visul în realitate: deschiderea primului său Târg de Crăciun, „Revenealand”. Proiectul, construit de la zero alături de surorile sale, va fi inaugurat pe 29 noiembrie 2025, la ora 17.00, în localitatea Lazu, județul Constanța, după patru luni de muncă neîntreruptă.

Răzvan Botezatu și-a făcut propriul târg de Crăciun

Pentru Răzvan, „Revenealand” nu este doar o afacere, ci o parte profund personală din povestea lui. Mutarea din televiziune la malul mării i-a oferit ocazia să își dedice timpul unui proiect pe care îl visa de ani întregi. Fostul matinal a lucrat zilnic pe șantier, cot la cot cu echipa sa – formată atât din români, cât și din angajați nepalezi – pentru a ridica un parc tematic de sărbători.

Citește și:

„Este locul în care, timp de aproape patru luni, am pus tot ce am avut mai bun. Am vrut să creăm un loc în care oamenii să vină și să simtă sărbătoarea cu adevărat: lumină, bucurie, căldură, atmosferă”, povestește Răzvan.

Răzvan Botezatu

„Revenealand” este un proiect de familie, iar în spatele fiecărei căsuțe se află povestea unuia dintre cei care i-au fost alături lui Răzvan. Surorile lui, Raluca și Ramona, și-au deschis propriile standuri, fiecare cu specificul ei – de la preparate tradiționale la suveniruri de sezon. Așezarea căsuțelor chiar în ordinea în care s-au născut cei trei frați a devenit o semnificație specială pentru ei.

Alături le-a fost și verișoara Claudia, considerată parte din familie, cea care a deschis „Hello Bakery”, un colț dulce și cald, exact ca ea. La fel și prietena apropiată Ancuța, care anul trecut l-a ajutat să pună bazele „Căsuței Reveneală” și care acum are propria florărie în cadrul târgului.

Citește și:

„Căsuțele noastre sunt capitole din povestea noastră. Pentru noi, asta are o semnificație aparte, e ca și cum viața ne-a reașezat frumos, unii lângă ceilalți”, spune emoționat Răzvan.

Sprijinul care a făcut totul posibil

Botezatu mărturisește că nu ar fi reușit fără oamenii care i-au fost alături: familia, prietenii și întreaga echipă. Le-a mulțumit tuturor celor care l-au sprijinit moral sau financiar, subliniind că „Revenealand” este rezultatul unei comunități unite în jurul unui vis comun.

„Iubi m-a susținut în toate felurile. Echipa mea, români și nepalezi, este ca o familie. Sunt oameni la care țin mult”, spune acesta.

Răzvan Botezatu

Ce vor găsi vizitatorii la „Revenealand”

Târgul promite să devină o atracție majoră în sezonul de iarnă la malul mării. Printre surprizele pregătite de organizatori se numără:

Citește și:
  • un brad natural de 10 metri,

  • loc de joacă pentru copii,

  • o zonă de relaxare cu mese și canapele,

  • cafea de specialitate și mâncare delicioasă,

  • deserturi, muzică și spectacole live în fiecare seară,

  • decoruri de poveste și lumini de sărbătoare.

„Este un loc în care te simți bine și simți că e sărbătoare. Vă așteptăm!”, este mesajul lui Răzvan pentru cei care abia așteaptă deschiderea.


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: