Ionela și Teodor, foștii concurenți de la „Mireasă pentru fiul meu”, sezonul 4, se pregătesc să devină părinți pentru a doua oară!
Foștii concurenți de la „Mireasă pentru fiul meu”, sezonul 4, Ionela și Teodor Roșu, se pregătesc să devină părinți pentru a doua oară. La cinci ani de la venirea pe lume a băiețelului lor, Dominic, cuplul a anunțat cu bucurie că familia lor se va mări cu o fetiță, care va veni pe lume chiar în preajma Crăciunului.
Ionela și Teodor își așteaptă cu nerăbdare fetița
Într-un interviu exclusiv pentru Spynews.ro, Teodor a povestit cum decurg pregătirile și cum se descurcă la capitolul emoții.
„Suntem bine, suntem cu pregătirile acum, mai avem foarte puțin. Ionela o să nască cam pe 19-20 decembrie, pe 19 este programată la spital. Am mai făcut cumpărături, am mai luat ce ne trebuie și ne pregătim ușor-ușor. Intrăm pe ultima sută de metri”, a declarat fostul concurent.
Citește și:
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- România, performanță de excepție la Europenele de canotaj Under-23. Nouă medalii, dintre care șase de aur
- Galerie FOTO cu campionii: România, 9 medalii, dintre care 6 de aur, la Campionatele Europene de Tineret 2025 de la Racice
- Insula Iubirii, 31 iulie 2025: Flacăra ispitei s-a aprins pentru Maria Avram! Marius a trădat în cel mai dureros mod
Teodor a mărturisit că Ionela este foarte bine și că, la ultimul control, atât ea, cât și fetița, se simt minunat. Dominic, băiețelul lor de 5 ani, este nerăbdător să-și cunoască surioara și este tot mai emoționat pe măsură ce se apropie momentul nașterii.
„Ionela e foarte bine, a fost la control acum două zile, bebelușa e foarte bine. Ne pregătim ca în două-trei săptămâni să fim din nou părinți. Suntem nerăbdători și avem mari emoții. Domi la fel o așteaptă pe surioară cu nerăbdare. E un nou început pentru noi, e un nou capitol. Va fi foarte frumos. Vom avea sărbătorile în formulă completă. Fetița va veni odată cu Moșu’, ca să zic așa. E cadoul nostru de Crăciun. Ce poate să fie mai frumos de atât?”, a spus Teodor.
Numele fetiței rămâne, deocamdată, secret
Cuplul a ales deja numele pentru bebeluș, însă îl va dezvălui abia după naștere. Fetița va purta două nume: unul ales de tată și celălalt de mamă. Ionela va naște prin cezariană, la fel cum s-a întâmplat și la prima sarcină, când a venit pe lume Dominic.
„Am ales și numele. O să-l anunțăm ulterior, atunci când se va naște. Este un nume pe care ni l-am dorit foarte mult. Nu a fost foarte greu de ales. Fetița va avea două nume: eu am ales unul, iar Ionela pe celălalt. Ionela va naște prin cezariană, așa cum a născut și prima dată, atunci când băiețelul a venit pe lume”, a mai spus Teodor Roșu.