Există viață și viitor și după traficul de persoane! Drumul spre vindecare după ce treci prin această experiență

Subiectul traficului de persoane e adesea exprimat în termeni de „salvare”. În realitate, după ieșirea din situația de trafic începe partea cea mai grea: drumul spre vindecare și reintegrare. Iar întrebarea care contează cu adevărat este alta: există viață și viitor și după traficul de persoane? Răspunsul este da, dar numai dacă societatea nu întoarce privirea exact atunci când totul devine incomod și complicat.

Sprijinită de Fundația Dacia pentru România, Asociația eLiberare croiește un parcurs mai bun pentru victimele traficului de persoane, cu un obiectiv esențial: să transforme dobândirea independenței economice într-un proces accesibil, demn și realist pentru fiecare supraviețuitor. Barierele sunt multe și nu pot fi „rezolvate” printr-o singură intervenție. De aceea, soluția propusă este una integrată, care lucrează simultan cu trauma și cu viitorul.

Vulnerabilitatea nu apare din senin

Majoritatea victimelor traficului de persoane provin din medii cu acces scăzut la educație. Atunci când au accesul redus la școală, la informație, la orientare profesională sau la dezvoltare personală, oportunitățile lor devin limitate. În lipsa unor opțiuni reale, promisiunile false devin credibile: un loc de muncă „sigur”, sprijin financiar, o viață mai bună, „cineva” care pare să ofere protecție.

Exploatatorii profită de aceste situații. Știu să recunoască lipsa resurselor, a sprijinului și a perspectivei și o transformă într-un instrument de control.

România se numără printre principalele țări de origine ale victimelor traficului de persoane din Europa. Iar imaginea asta, oricât de grea, vine la pachet cu o realitate la fel de apăsătoare: protecția victimelor are vulnerabilități încă vizibile, adăposturile sigure și resurse pentru integrare sunt puține, iar consilierea psihologică este insuficientă. Când cineva scapă din traficul de persoane, nu ajunge automat într-un loc sigur. De multe ori, începe o nouă luptă: cu un sistem care nu știe încă să-i țină aproape.

Povestea Anei

Inspirația pentru acest demers vine din poveștile supraviețuitorilor. Una dintre ele a marcat profund întreaga echipă: povestea Anei.

Ana avea doar 12 ani când a fost exploatată pentru prima dată. Fără să aibă pe cineva care să o protejeze. Mama ei era dispărută. Tatăl și alți membri ai familiei o exploatau, mai apoi a fost vândută și abuzată repetat. La 15 ani, după ani de violență inimaginabilă, a ajuns în grija echipei eLiberare.

Echipa a fost lângă ea la fiecare pas: anchete la poliție, examene medico-legale și audieri. Apoi, în partea invizibilă pentru public, dar decisivă pentru viață: vindecarea. Prin psihoterapie și art-terapie, Ana a început să își recâștige încrederea în sine, să-și redescopere vocea și să-și reconstruiască identitatea. Astăzi, la 16 ani, Ana este bine și a început să lucreze part-time.

O poveste reală despre cum sprijinul poate transforma imposibilul în posibil.

„Fiica mea nu este în siguranță. Vă rog, ajutați-ne!”

Povestea Larei, una dintre victimele traficului de persoane, ca multe altele, nu a început în întuneric. Își dorea ceea ce își dorește oricine, iubire, o familie, stabilitate. Nimeni nu își imaginează că va ajunge în lanțuri, și totuși, pas cu pas, a fost prinsă într-o plasă de control.

Un soț violent. Un partener care părea o a doua șansă, dar care, în schimb, a strâns capcana. Împrumuturi pe numele ei. Amenințări. Izolare. Și, în cele din urmă, o casă care a devenit o închisoare. A slăbit, treizeci de kilograme pierdute din cauza foamei și a neglijenței. Telefonul confiscat, apelurile monitorizate. O singură masă pe zi, dormit pe podea, copiii folosiți ca arme împotriva ei.

Ani la rând, a îndurat. Ani la rând, familia ei s-a întrebat ce se întâmplă. Chiar și atunci când autoritățile au intervenit, ea nu a putut încă vorbi, frica îi ținea limba legată.

Dar libertatea vine adesea în momente mici, neașteptate

Pentru Lara, a fost o simplă plimbare până la magazin. Doi bărbați au întrebat încet: „Vrei să te ducem acasă?” Răspunsul ei „da” a fost suficient. Acel „da” a purtat-o înapoi la familia ei. Când s-a întors, era fragilă și aproape de nerecunoscut. Dar era în viață. Și, pentru prima dată după ani, putea respira în propriile condiții.

„Aici începe munca noastră. Nu doar în a scoate pe cineva din pericol, ci în a crea spațiul necesar vindecării: hrană, psihoterapie, îngrijire medicală, planuri de siguranță și, mai presus de toate, demnitate. Mergem alături de supraviețuitori la fiecare pas mic, până când speranța prinde din nou rădăcini. Pentru că traficul de persoane nu arată întotdeauna așa cum își imaginează oamenii. Se ascunde în lucrurile obișnuite. Pătrunde prin încredere, prin relații, prin promisiuni ale unei vieți mai bune. I se poate întâmpla oricui, fără avertisment, fără așteptări”, povestește Loredana Urzică-Mirea, Director Executiv Asociația eLiberare.

După „ai scăpat” urmează „și acum?”

Victimele se află, de regulă, într-o stare extrem de vulnerabilă în momentul în care reușesc să scape, iar reintegrarea socială e și mai dificilă. Cele mai multe persoane au nevoie de psihoterapie și de procesarea traumei după ani în care au fost forțate să creadă că trupul lor nu le aparține și că nu au dreptul să decidă asupra propriei vieți.

Trauma face ca spațiul public să fie perceput ca nesigur. Victimele evită anumite zone, mijloace de transport sau interacțiuni cu străini, de teamă să nu fie recunoscute, judecate sau retraficate. După perioade îndelungate în care fiecare mișcare le-a fost controlată, capacitatea de a se orienta, de a lua decizii și de a se deplasa independent este sever afectată.

La nivel social, începutul este la fel de complicat. Majoritatea victimelor sunt minore atunci când ajung să fie exploatate. Asta înseamnă că, în momentul eliberării, multe nu au studiile necesare - uneori nici măcar diploma de bacalaureat - ceea ce îngreunează considerabil accesul la un loc de muncă. Practic, sistemul nu le oferă sprijinul necesar atunci când ies din traficul de persoane, iar stigmatizarea socială rămâne puternică și persistentă.

În acest context, independența economică nu este un „bonus”. Este o condiție a libertății. Fără ea, riscul de a te întoarce, rămâne un pericol.

eLiberare: o mișcare socială care lucrează cu rădăcina problemei

În acest spațiu dificil intervine Asociația eLiberare, o mișcare socială împotriva traficului de persoane și a exploatării sexuale în România, fondată în 2013. Misiunea lor e formulată fără ocolișuri: „traficul de persoane să fie o excepție, nu regula”, transmite Loredana Urzică-Mirea.

Organizația își construiește activitatea în jurul unor valori ferme: Respectul (recunoașterea valorii intrinseci a fiecărui om), Excelența (folosirea cât mai bună a resurselor și învățare continuă), Integritatea, Empatia (dreptul fiecăruia de a-și alege direcțiile de viață și de a fi sprijinit fără judecată) și Generozitatea.

Direcțiile principale de acțiune acoperă întregul lanț al problemei: educație și prevenire (instrumente practice care stimulează gândirea critică și discernământul), consolidarea capacității prin sesiuni de formare pentru asistenți sociali, profesori, polițiști, preoți și lideri comunitari, asistența victimelor și suport pentru persoane care au o suspiciune rezonabilă de trafic prin Serviciul pentru Sprijinirea Victimelor Infracțiunilor, precum și susținerea politicilor publice care să îmbunătățească cadrul legislativ și protecția victimelor.

Din iulie 2021, ca Serviciu licențiat pentru Sprijinirea Victimelor Traficului de Persoane, eLiberare a facilitat legătura dintre cetățeni și autorități, colaborând cu ONG-uri, instituții și mediul privat pentru identificarea, monitorizarea și sprijinirea victimelor. Până acum, organizația a asistat 124 de victime, oferind servicii alternative de cazare și ajutor material, consiliere socială, psihoterapie, asistență juridică, direcționare către servicii specializate și asistență medicală de urgență.

Un drum realist către autonomie

Sprijinită de Fundația Dacia pentru România, în cadrul programului de granturi „Mobilitatea contează”, eLiberare vrea să miște lucrurile și mai mult pentru victimele traficului de persoane. În esență, echipa pune accent pe o idee simplă, dar radicală: „autonomia nu înseamnă doar un loc de muncă, ci capacitatea de a lua decizii pentru propria viață”, explică Loredana Urzică-Mirea.

Modelul de intervenție pornește de la evaluări psiho-sociale și planuri individuale, completate de consiliere psihologică și suport emoțional, pentru ca beneficiarii să își reconstruiască încrederea, motivația și capacitatea de a funcționa autonom. În paralel, organizația dezvoltă competențe profesionale și de viață prin identificarea nevoilor vocaționale, înscrierea la cursuri de calificare adaptate pieței muncii și ateliere dedicate vieții independente.

Pentru ca accesul la muncă să fie real, nu doar teoretic, proiectul construiește o rețea de angajatori responsabili, oferă formare pentru aceștia privind integrarea supraviețuitorilor și sprijină direct procesul de angajare, inclusiv prin mentorat profesional și social. Iar după angajare, echipa monitorizează parcursul profesional, organizează întâlniri de follow-up și intervine punctual atunci când apar dificultăți de adaptare, pentru stabilitate și pentru prevenirea re-victimizării.

Prin această abordare, autonomia nu înseamnă doar bani. Înseamnă capacitatea de a lua decizii pentru propria viață, de a construi un plan personal și de a avea resursele necesare pentru a-l urma.

Cum arată succesul: continuitate

Pentru eLiberare, succesul proiectului nu se măsoară doar în „câte contracte de muncă s-au semnat”. Succesul înseamnă ca fiecare beneficiar să își găsească un loc de muncă stabil, să dezvolte o relație sănătoasă și de încredere cu angajatorul și să aibă satisfacție față de domeniul ales. Înseamnă menținerea în câmpul muncii, sentimentul de apartenență și împlinirea personală prin activitatea desfășurată.

Mesajul care rămâne

Victimele traficului de persoane merită o viață liberă și demnă. Sunt oameni cărora li s-a vândut visul unei vieți mai bune, fără să li se garanteze siguranță sau sprijin. Nu au nevoie de judecată, ci de protecția și solidaritatea noastră ca societate. Așa cum subliniază Directorul Executiv al asociației. Pentru că eliberarea e doar primul pas.

Când „Mobilitatea contează”, România se mișcă!

Asociația eLiberare este sprijinită de Fundația Dacia pentru România (FDpR) pentru a avea un impact și mai mare în comunitate. Fundația Dacia pentru România, o organizație non-profit ce are ca scop să contribuie la o Românie care își recunoaște și valorifică potențialul uman, lansată în aprilie 2025, sprijină 35 de ONG-uri, timp de un an, în cadrul programului de granturi „Mobilitatea contează”, pentru a înlătura bariere de mobilitate fizică și socială în calea a trei tipuri de acces: la educație, la piața muncii și la cultură. Valoarea totală a granturilor este de 1 milion de euro, pentru 13.544 beneficiari la nivel național.

Mesajul programului „Mobilitatea contează” este amplificat prin campania națională „România se mișcă”, prin care Fundația Dacia pentru România își propune să crească gradul de conștientizare publică asupra mobilității fizice și sociale ca o necesitate pentru a construi un viitor, nu ca un privilegiu.

„Pentru noi, mobilitatea nu înseamnă doar să ajungi dintr-un loc în altul, ci să ai libertatea reală de a-ți reconstrui viața după traumă. În cazul supraviețuitorilor traficului de persoane, mobilitatea înseamnă siguranță, sprijin psihologic și o șansă concretă la independență economică. De aceea susținem eLiberare, un ONG care transformă drumul către muncă și autonomie într-un parcurs demn și posibil. România se mișcă!”, spune Cătălina Murariu, Director Executiv Fundația Dacia pentru România.

---