Spune Lucrurilor pe Nume: campania care cere un lucru simplu - adevărul

Felul în care vorbim despre violență nu este niciodată neutru. Cuvintele pot clarifica responsabilitatea sau o pot estompa, pot face vizibil agresorul sau îl pot lăsa să dispară din poveste. În spațiul public românesc, relatările despre abuz sunt adesea construite într-un limbaj care pare corect, dar care, în realitate, diluează faptele și mută atenția de la cine a făcut răul la ceea ce "s-a întâmplat".

În acest interviu, Andreea Groenendijk-Deveau, antreprenoare și fondatoarea campaniei Spune Lucrurilor pe Nume, explică de ce limbajul nu este un detaliu de stil, ci o formă de responsabilitate publică. Inițiativa propune o schimbare simplă, dar esențială: să spunem clar ce s-a întâmplat și cine este responsabil, fără eufemisme și fără a transforma violența într-o poveste abstractă.

1. Cum a apărut inițiativa Spune Lucrurilor pe Nume?

Inițiativa a apărut dintr-o acumulare de momente mici: titluri citite dimineața, știri distribuite pe social media, comunicate oficiale care păreau scrise parcă pentru a nu deranja pe nimeni. De fiecare dată, aveam aceeași senzație că lipsește ceva.

De cele mai multe ori, lipsea agresorul. Violența părea că "se întâmplă" singură, ca o ploaie sau un cutremur, nu că este comisă de cineva.

Pornind de la această observație - care, odată făcută, devine greu de ignorat - s-a născut Spune Lucrurilor pe Nume, versiunea locală a campaniei The Right Words, lansată în Marea Britanie. A prins contur în România tocmai pentru că aici limbajul este adesea folosit ca o formă de protecție: nu pentru victime, ci pentru confortul public. De multe ori, informațiile există, dar lipsește claritatea.

Citim titluri despre femei "agresate", despre "drame" sau "scandaluri", dar mult mai rar despre bărbați care au agresat, au lovit sau au violat. Campania nu cere opinii, emoții sau poziționări radicale. Cere ceva mult mai simplu: să spunem exact ce s-a întâmplat și cine este responsabil.

2. Care este problema principală pe care o rezolvă campania în România?

Problema nu este lipsa de empatie, ci diluarea responsabilității. Ne-am obișnuit să citim despre "incidente" în loc de agresiuni, despre "conflicte" în loc de violență, despre "relații controversate" în loc de abuz.

Această obișnuință este periculoasă, pentru că schimbă treptat standardul a ceea ce ni se pare grav. Campania încearcă să oprească acest proces.

3. De ce este urgentă schimbarea limbajului în relatările despre abuz?

Pentru că limbajul creează realitate socială.

Într-o țară în care multe victime încă se tem să vorbească, fiecare titlu contează. Dacă până și atunci când cineva vorbește, fapta este prezentată vag sau eufemistic, mesajul implicit este că nu e chiar atât de important. Urgența vine din acest cumul tăcut de mesaje mici.

4. Ce efect are limbajul pasiv asupra percepției responsabilității?

Limbajul pasiv nu minte, dar ascunde. El spune ce s-a întâmplat, dar nu cine a făcut acțiunea respecticvă

Când citim "o femeie a fost agresată", creierul nostru caută automat o explicație. Și, în lipsa unui agresor clar, această explicație alunecă de multe ori către victimă, chiar dacă nu ne dorim asta. Nu este o reacție morală, ci una cognitivă, documentată în psihologia socială.

5. Cum distorsionează realitatea formulările jurnalistice care nu numesc agresorul?

Distorsionează prin omisiune.

De exemplu, "tânără violată într-un parc" sună aproape ca o întâmplare nefericită. "Un bărbat a violat o tânără într-un parc" spune același lucru, dar restabilește ordinea faptelor. Diferența nu este de duritate, ci de adevăr.

6. Ce arată studiile internaționale despre influența limbajului?

Studiile despre “ rape myth acceptance” și “framing” arată că formulările pasive și ambigue cresc toleranța față de agresor și suspiciunea față de victimă.

Nu putem spune că limbajul determină singur atitudinile sociale sau deciziile judiciare, dar putem spune cu certitudine că le influențează. Iar influența constantă, zilnică, este una dintre cele mai puternice.

7. De ce este important să fie numit clar agresorul?

Pentru că a numi agresorul înseamnă a spune adevărul complet.

Nu este un act de activism, ci de acuratețe. Violența este o acțiune comisă de cineva, nu un eveniment abstract. Când agresorul dispare din text, dispare și responsabilitatea.

8. Care sunt obiectivele campaniei în România?

Campania își propune să facă limbajul corect vizibil, accesibil și ușor de folosit.

Nu vrem să "corectăm", ci să oferim alternative clare. Schimbarea vizată este una practică: propoziții mai simple, titluri mai oneste, mai puține eufemisme.

9. Ce tipologii de formulări problematice apar cel mai des?

Cele care sună inofensiv: "scandal conjugal", "dramă de familie", "relație controversată".

Sunt problematice tocmai pentru că par neutre. Ele transformă violența într-o poveste, nu într-o faptă.

10. Ce pot face jurnaliștii concret?

Să își permită să se exprime clar.

De multe ori, limbajul vag vine din dorința de a părea echilibrat. Dar echilibrul nu înseamnă simetrie falsă. Claritatea nu este lipsă de profesionalism, ci parte din el.

11. Cum se pot alinia autoritățile la un limbaj responsabil?

Prin asumarea rolului lor de formatori de limbaj public.

Un comunicat vag devine normă. Un comunicat clar devine reper. Diferența este uriașă, chiar dacă pare doar semantică.

12. Ce rol are societatea civilă?

Societatea civilă poate face ceva esențial: poate repeta, explica și normaliza.

Schimbările de limbaj nu apar dintr-un moment de iluminare, ci din uz constant.

13. Cum răspunzi celor care spun că "e doar limbaj"?

Le spun că limbajul este primul pas prin care realitatea intră în spațiul public.

Dacă acest pas este strâmb, tot ce urmează va fi la fel.

14. În ce fel ajută campania supraviețuitorii?

Pentru mulți supraviețuitori, a vedea agresorul numit clar este o formă de recunoaștere.

Nu vindecă trauma, dar transmite un mesaj simplu și esențial: ceea ce ți s-a întâmplat are un autor și nu este vina ta.

Mai multe detalii despre campania Spune Lucrurilor pe Nume, aici.

---