O propunere a Ministerului Culturii a stârnit revoltă în lumea artistică, iar Tudor Chirilă a avut o reacție fără menajamente. Actorul acuză lipsa de competență și de înțelegere a meseriei, într-un mesaj dur.
Tudor Chirilă a reacționat vehement după ce Ministerul Culturii a propus impunerea unei norme standardizate de muncă pentru artiști, inclusiv pentru actori. Controversata inițiativă urmărește ca angajații din instituțiile publice de spectacole să își prezinte programul de lucru săptămânal, să semneze foi de prezență și să întocmească rapoarte individuale de activitate, într-un program pilot inspirat de o directivă a Curții de Conturi.
Tudor Chirilă, mesaj vehement
Într-o postare pe Facebook, Chirilă a criticat inițiativa, subliniind că munca artistică nu poate fi cuantificată prin ore de pontaj sau instrumente burocratice, așa cum s-ar aplica într-un birou.
„Poate că merge să normezi munca unui bibliotecar sau a unui lucrător la muzeu, să-i pui să ponteze, a unui contabil sau șef de resurse umane dintr-o instituție de cultură, dar ar trebui să știi, dacă tot ai ajuns ministru al Culturii, că există artiști cum ar fi actorii, a căror muncă nu se poate măsura cu șublerul, calculatorul sau excel-ul”, a scris Chirilă într-una dintre cele mai citate pasaje ale mesajului său.
Citește și:
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Tudor Chirilă îl desființează pe Nicușor Dan: Președinte obedient...
- Tudor Chirilă și Iulia Mîzgan, apariție rară la Gala UNITER 2026. Actorul, nominalizat după 23 de ani
- Tudor Chirilă, reacție dură după căderea Guvernului: Minciuna a câștigat. E repartizată echidistant...
Artistul a continuat cu argumente mai dure, acuzând că propunerea ignoră specificul meseriei și tratează în mod similar profesii care funcționează în mod fundamental diferit de creația artistică:
„Nu poți să compari muzeografi cu actori, instrumentiști cu bibliotecari, dansatori cu manageri culturali și să aplici șabloane în care nu se potrivește nimeni”.
Chirilă a denunțat și aspecte mai largi ale conducerii culturii din ultimul an, inclusiv modul în care au fost gestionate concursurile pentru funcțiile de management în instituții de cultură, afirmând că acestea pun accent mai mult pe vechime în sistem decât pe proiectele de management:
„Nici la concursuri transparente nu se pricepe Demeter Andras, în șapte luni de la preluarea mandatului nu a putut să organizeze un concurs la Teatrul Național… Prin urmare nu contează proiectul de management, ci vechimea în sistem. Și sună a dedicație un pic, nu-i așa?”.
Citește și:
- Tudor Chirilă despre investigația Recorder: E o radiografie dureroasă despre prăbușirea independenței justiției
- Tudor Chirilă reacționează împotriva lui Grindeanu: Oana Gheorghiu a construit un spital, el a legalizat furtul din bani publici
- Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul pesedist al țării
Tudor Chirilă a scris că acesta nu înțelege esența profesiei pe care o reglementează și că a lansat astfel de propuneri dintr-o combinație de ignoranță și lipsă de bune intenții:
„Nu mă aștept ca ministrul Culturii să-și dea demisia… dar asta nu înseamnă că nu văd… că ministrul Culturii nu e doar nepriceput, ci și lipsit de bune sau constructive intenții”.
Replica ministrului
Replica ministrului Demeter András István nu a întârzîat. Acesta a explicat că inițiativa nu este o reglementare definitivă, ci rezultatul consultărilor demarate din 2023 după o notificare a Curții de Conturi și că propunerea urmează să fie testată timp de 30 de zile în instituțiile subordonate Ministerului Culturii. În funcție de rezultate, se va decide dacă normele devin obligatorii, sunt ajustate sau eliminate.
- Sorin Grindeanu atacă implicarea lui Tudor Chirilă în Comitetul pentru modificarea legilor justiției
- Întorsătură neașteptată! Tudor Chirilă renunță la procesul cu Connect-R, după ce i-a cerut daune de 10.000 euro
- Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026 cu piesa Choke me. Artista a câștigat selecția națională
„Sunt mai multe posibilități: fie se modifică/îmbunătățesc anumite aspecte și instrucțiunile devin norme, fie se constată că sunt perfect aplicabile… fie se constată că nu funcționează și se renunță la ele cu desăvârșire”, a spus ministrul în replică.
Controversa a amplificat tensiunile din lumea culturală. Actorii de la Teatrul Național din București au anunțat un protest pentru marți, argumentând prin „creația artistică nu poate fi măsurată în ore și tabele”, iar Uniunea Teatrală din România (UNITER) a criticat public planul ca fiind birocratic și periculos pentru natura muncii artistice.