Președintele Donald Trump l-a atacat dur pe legendarul actor Robert De Niro.
Actorul Robert De Niro, cunoscut pentru rolurile sale din „Taxi Driver” și „Raging Bull”, a devenit miercuri ținta unui atac virulent al președintelui american Donald Trump. Declarațiile au fost făcute pe rețeaua sa Truth Social, după ce actorul în vârstă de 82 de ani a lansat un apel public la „alungarea” administrației Trump pentru „salvarea” Statelor Unite, relatează joi The Independent.
Donald Trump, critici aduse lui Robert De Niro
În postarea sa, Trump a atacat direct reputația lui De Niro, acuzându-l că suferă de „nevroza anti-Trump” și l-a catalogat drept:
„Un alt bolnav, un nebun cu, cred eu, un IQ extrem de scăzut, care nu are absolut nicio idee despre ceea ce face sau spune, o parte din care este pur și simplu CRIMINALĂ!”
Citește și:
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Nicki Minaj face front comun cu Trump: Nu mă voi schimba, îl susțin total...
- Donald Trump, atac direct la adresa lui Meghan Markle. Ce spune președintele SUA despre mutarea prințului Harry și a soției sale
- Donald Trump vrea să schimbe numele statului New Mexico. Propunerea care a stârnit reacții: NEW AMERICA...
Președintele și-a extins criticile și asupra deputatelor democrate Ilhan Omar și Rashida Tlaib, afirmând că succesul Americii actuale îi „înnebunește complet”.
„Vestea bună este că America este acum mai măreață, mai bună, mai bogată şi mai dârză ca niciodată, iar asta îi înnebuneşte complet”, a adăugat Trump.
Apelul lui De Niro: „Trebuie să salvăm țara”
Controversatul schimb de replici a fost declanșat de interviul recent al lui De Niro pentru podcastul „The Best People”, în care actorul a îndemnat cetățenii să „reziste” administrației Trump:
„Ceea ce este în joc este țara noastră, iar Trump este pe cale să o distrugă. Cine știe care sunt motivele lui, dar este nesănătos. Trebuie să salvăm țara”, a spus Robert De Niro.
Citește și:
- Donald Trump, reacție dură despre Meghan Markle și prințul Harry: „Nu i-aș primi înapoi”
- Donald Trump se vede cel mai puternic om din toate timpurile și se compară cu Napoleon Bonaparte și Iulius Caesar
- Donald Trump a declarat ca mama sa a avut un crush pentru Regele Charles. Cum a reacționat fiul Reginei Elisabeta
Aceasta nu este prima declarație publică a actorului împotriva președintelui. În mai 2025, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, De Niro a lansat un apel la „apărarea democrației”, descriindu-l pe Trump drept „incult”.
Deputata democrată de origine somaleză, Ilhan Omar, a fost, de asemenea, vizată frecvent de Trump în postările sale. Incidentul recent de la sfârșitul lunii ianuarie, când Omar a fost agresată de un bărbat înarmat cu o seringă, a subliniat tensiunile tot mai mari din arena politică americană.
Sursă foto - 4.murat / Shutterstock