Setari Cookie-uri

Sirenele vor răsuna miercuri în România. Ce trebuie să știi ca să nu intri în panică

IN ACEST ARTICOL:

Miercuri, 4 martie 2026, sirenele vor suna simultan în București și în toate județele țării între 10:00 și 11:00, într-un exercițiu național de alarmare publică.

Pe 4 martie 2026, sirenele din București și din toate județele României vor răsuna între orele 10:00 – 11:00, ca parte a exercițiului anual „Miercurea Sirenelor”, organizat de autorități pentru testarea sistemului de alarmare publică. Autoritățile au anunțat populația că este vorba doar de un exercițiu și nu de o situație reală de urgență.

Sirenele vor suna miercuri în România

Exercițiul face parte din manifestările dedicate Săptămânii Protecției Civile, desfășurată în perioada 26 februarie – 4 martie, și este organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București – Ilfov.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a subliniat importanța testării sistemelor de alarmare și a transmis că exercițiul este obligatoriu.

Citește și:

„Dacă va fi ceva real, atunci populația o să primească mesajele prin RO-Alert, dar când vor suna la ora 10:00 în toată țara, să știe toți că este vorba de un exercițiu”, a precizat Arafat.

Scopul exercițiului

Potrivit autorităților, exercițiul are două obiective principale: verificarea funcționării sirenelor și familiarizarea populației cu semnificația semnalelor acustice transmise în situațiile de urgență. Exercițiul include următoarele tipuri de semnale:

  • Alarmă de dezastru: 5 sunete de câte 16 secunde fiecare cu pauză de 10 secunde (pentru sirenele cu aer comprimat: 5 sunete de câte 8 secunde cu pauză de 5 secunde).

  • Alarma aeriană: 15 sunete de câte 4 secunde cu pauză de 4 secunde (pentru sirenele cu aer comprimat: 15 sunete de 2 secunde cu pauză de 2 secunde).

    Citește și:
  • Prealarmă aeriană: 3 sunete de câte 32 secunde cu pauză de 12 secunde (pentru sirenele cu aer comprimat: 3 sunete de câte 16 secunde cu pauză de 6 secunde).

  • Încetarea alarmei: un sunet continuu de 2 minute (pentru sirenele cu aer comprimat: un sunet continuu de 1 minut).

Recomandări pentru populație

ISU București – Ilfov a transmis populației să nu intre în panică și să trateze exercițiul ca pe o oportunitate de a se familiariza cu semnalele de alarmă.

„Exercițiul are și rolul de a familiariza populația cu semnificația semnalelor acustice ce sunt transmise în situațiile de urgență. Este important ca oamenii să înțeleagă diferența între exercițiu și o situație reală”, a precizat un reprezentant al ISU.

În perioada 26 februarie – 4 martie, Săptămâna Protecției Civile pune accent pe informarea și educarea populației în domeniul situațiilor de urgență. În cadrul acestui eveniment, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” organizează o serie de activități dedicate publicului larg, menite să dezvolte un comportament preventiv și să crească reziliența populației.

Citește și:

    Sursă foto - Dominik_Spalek / Shutterstock


    Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

    Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: