Vlăduța Lupău a povestit un moment tensinat în timpul unui zbor, atunci când stewardesa a rugat-o să îi pună centura celui mic, iar artista a fost de altă părere.
Vlăduța Lupău a vorbit deschis despre una dintre cele mai dificile experiențe pentru orice părinte: călătoriile cu avionul alături de copii mici. Deși obișnuită cu drumurile frecvente, artista recunoaște că zborurile de noapte devin o adevărată provocare atunci când cei mici nu reușesc să se odihnească.
Vlăduța Lupău, scandal în avion
Cântăreața a povestit că una dintre regulile stricte din avion, obligativitatea purtării centurii de siguranță, a ajuns să îi creeze momente tensionate, mai ales atunci când copiii dorm și sunt treziți pentru a respecta procedurile de siguranță.
„Atât îmi este de ciudă când copiii dorm, și mai ales pe zborurile astea de noapte (…) Și vine stewardesa și trebuie să-i pună centura, și atât te freacă să-i pui centura (…) Atât te învârte, te freacă, până te trezește (…) Aveți dreptate, e obligatoriu, sunt reguli pe care trebuie să le respectăm toți, doar că mie mi-e ciudă pe chestia asta (…) Bine, am făcut un circ de trebuia să aterizeze avionul, noroc că a fost la aterizare”, a povestit artista pe Instagram.
Citește și:
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Spectacol total de Paşte: vedetele se întrec la Bătălie pe veselie încurajate de Pepe și Alexia
- PLANETA CRĂCIUN, TĂRÂMUL DE POVESTE CU TEMATICĂ DE SĂRBĂTORI DIN UNIVERSUL UNTOLD, SE DESCHIDE PE 21 NOIEMBRIE, ÎN PIAȚA UNIRII
- Peste 2 milioane de vizitatori au trăit magia sărbătorilor de iarnă la ,,West Side Christmas Market” și ,,Planeta Crăciun”
Situația nu s-a încheiat odată cu aterizarea. Vlăduța Lupău a explicat că, deși momentul tensionat a trecut, rutina de somn a copiilor a fost complet dată peste cap.
„După aceea, oricum au adormit, nu am avut probleme. Au adormit așa, pe la 03:00 noaptea. Dar asta dacă aș putea să o elimin… că oricum eu îl țin”, a completat aceasta.
Reacția artistei după criticile primite
Nu este pentru prima dată când artista vorbește sincer despre dificultățile vieții de mamă. După ce a fost criticată pe rețelele sociale pentru lipsă de răbdare față de copii, Vlăduța Lupău a ținut să clarifice realitatea din spatele imaginilor aparent perfecte.
„Cele mai multe mesaje pe care le-am citit după story-ul cu Iair care plângea: răbdare, răbdare, răbdare. Da! Acum îmi dau seama că cu unul era foarte simplu. Acum, unul într-o cameră, unul în cealaltă, ai nevoie de răbdare. Mămicile au un minus la răbdare, căci chiar nu poți să ai răbdare, și un minus în ceea ce privește odihna. Suntem pe minus cronic.
Citește și:Și m-ați mai întrebat dacă Iair are tantrumuri. Da, le are, de pe la 2 ani jumătate în sus. Normal că le are, e firesc, că acum e perioada. Momentan mă duc cu el la doctor, acolo să vedeți show. Nu suportă să ia sirop, abia îl ia pe cel de imunitate. Nu suportă să ia medicamente, nu suportă aerosoli, cu el e altceva. Merg la doamna doctor și trebuie să am răbdare”, a spus artista pe pagina sa personală de Instagram.