Partenerul Cristinei Cioran a vorbit fără rețineri despre relația lor din perioada detenției și susține că vedeta l-a vizitat aproape săptămânal în penitenciar.
Alex Dobrescu a oferit primul interviu din penitenciar, acolo unde execută o pedeapsă de patru ani într-un dosar privind traficul de substanțe interzise. Într-o discuție acordată jurnalistei Mara Bănică, acesta a vorbit deschis despre relația pe care spune că o are în continuare cu Cristina Cioran și despre vizitele pe care vedeta i le face în detenție.
Alex Dobrescu, declarații din închisoare despre mama copiilor să
Deși în ultimele luni au existat numeroase speculații privind o posibilă despărțire între cei doi, declarațiile lui Alex Dobrescu sugerează contrariul. Acesta susține că relația lor a rămas neschimbată, în ciuda problemelor sale cu legea și a perioadei petrecute în spatele gratiilor.
„Relația mea cu Cristina Cioran este aceeași care a fost întotdeauna. Nu s-a schimbat absolut nimic. Adică este concubina mea. Real nu am fost certați niciodată”, a declarat Alex Dobrescu.
Citește și:
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Ce job are Alex Dobrescu în închisoare. Cristina Cioran îl susține necondiționat
- Cristina Cioran, mărturisiri sfâșietoare despre viața de mamă singură: Nimeni nu se gândește la cei de acasă...
- Cristina Cioran, adevărul despre provocările maternității și lipsa lui Alex Dobrescu : Sunt o ambițioasă și nu mă las așa ușor..
Bărbatul a povestit că Cristina Cioran l-ar fi vizitat constant în penitenciar și că întâlnirile dintre ei au avut loc conform regulamentului unității de detenție.
„A venit aproape săptămânal la vizită. Aici, datorită regulilor, vizitele sunt în aer liber. Alea intime nu sunt la liber. Am avut și genul ăsta de vizite, chiar trei vizite cu Cristina Cioran”, a afirmat acesta.
Ce s-a întâmplat în camera intimă
Alex Dobrescu a oferit și detalii despre modul în care se desfășoară astfel de întâlniri în penitenciar, precizând că acestea au loc într-un spațiu special amenajat.
„Vizita intimă nu presupune ceva intim. Vizita intimă presupune o întâlnire într-o cameră frumos amenajată și poți să faci ce vrei. Au fost foarte frumoase întâlnirile. Camera intimă a fost folosită în adevărata ei accepțiune”, a mai spus el.
Totodată, acesta a dezvăluit că primește frecvent pachete din partea Cristinei Cioran și că vedeta continuă să îi fie alături pe perioada detenției.
„Mi-a făcut pachete, chiar săptămâna trecută a venit cu un pachet. Aici pot să primesc mâncare gătită”, a declarat Alex Dobrescu.