De ce nu ar trebui să devii „mama” partenerului tău. Cum îți afectează relația fără să știi și cum poți scăpa?

Problema apare atunci când grija se transformă treptat în responsabilitate. Când nu mai ești partenerul cuiva, ci persoana care organizează, planifică, amintește, rezolvă și gestionează aproape tot. Pe scurt, când începi să joci rolul de mamă într-o relație romantică.

Deși multe persoane ajung în această dinamică fără să își dea seama, ea poate afecta atât relația, cât și atracția dintre parteneri.

Citește și Semne că ai confundat chimia dintr-o relație cu anxietatea. Nu orice conexiune intensă este și sănătoasă

Cum arată „maternalizarea” partenerului?

Nu este vorba despre gesturi ocazionale de ajutor. Este vorba despre un tipar constant în care unul dintre parteneri preia responsabilități pe care celălalt ar putea și ar trebui să și le gestioneze singur.

Poate că îi amintești mereu să își plătească facturile. Îi organizezi programul. Îi gestionezi relațiile cu familia. Îi faci bagajele. Îi urmărești termenele limită. Îi rezolvi problemele înainte să apuce să se confrunte cu ele.

În timp, începi să te simți mai degrabă managerul vieții lui decât iubita lui.

De ce ajungem în acest rol?

Uneori, din iubire. Alteori, din obișnuință.

Multe femei au fost învățate de mici să aibă grijă de ceilalți, să anticipeze nevoile oamenilor din jur și să preia responsabilități emoționale. Astfel, atunci când observă că partenerul uită lucruri, este dezorganizat sau evită anumite responsabilități, intervin automat.

Există și situații în care sentimentul de control joacă un rol important. Dacă faci totul tu, ai impresia că lucrurile vor merge mai bine și mai repede.

Din păcate, această strategie funcționează doar pe termen scurt.

Când grija devine o povară

La început, poate părea că ajuți relația. În realitate, creezi un dezechilibru.

Un partener devine responsabil de bunul mers al relației și al vieții de zi cu zi, iar celălalt se obișnuiește să fie ghidat, împins de la spate și salvat din situații neplăcute.

Rezultatul? Oboseală și resentimente.

Persoana care preia rolul de „mamă” începe să simtă că duce tot greul. În același timp, partenerul poate deveni tot mai dependent, mai pasiv sau mai puțin implicat.

Paradoxal, cu cât faci mai multe pentru cineva, cu atât există riscul ca acesta să facă mai puțin pentru sine.

Atracția are de suferit

Un aspect despre care se vorbește mai rar este impactul asupra vieții romantice.

Este dificil să simți atracție pentru cineva pe care îl percepi constant ca pe o responsabilitate. Când îi amintești zilnic ce are de făcut, îi rezolvi problemele și îi gestionezi viața, relația începe să semene mai puțin cu un parteneriat și mai mult cu o relație părinte-copil.

Iar atracția romantică are nevoie de egalitate, autonomie și respect reciproc.

Mulți terapeuți de cuplu observă că resentimentele și scăderea dorinței apar frecvent în relațiile în care unul dintre parteneri ajunge să joace rolul de părinte.

Citește și De ce ne atrag tipii distanți? Și de ce confundăm de multe ori indisponibilitatea cu misterul

Îi răpești șansa de a se dezvolta

Poate părea contraintuitiv, dar atunci când îi rezolvi constant problemele partenerului, îi limitezi oportunitatea de a învăța și de a crește.

Oamenii își dezvoltă responsabilitatea prin experiență, nu prin supraveghere permanentă.

Dacă cineva uită un termen important, poate învăța din consecințe. Dacă evită o conversație dificilă, este important să învețe să o gestioneze singur. Dacă îi rezolvi mereu problemele înainte să apară efectele lor, îl privezi de procesul prin care devine mai matur și mai capabil.

Cum poți ieși din această dinamică?

Primul pas este să faci diferența dintre susținere și preluarea responsabilității.

Poți fi alături de partener fără să îi organizezi viața. Poți oferi ajutor fără să devii persoana care ține minte totul pentru amândoi.

În loc de:

• „Ți-ai plătit factura?”
• „Ai trimis mailul?”
• „Ai sunat unde trebuia?”

încearcă să lași responsabilitatea acolo unde îi aparține.

De asemenea, este important să comunici deschis despre distribuirea responsabilităților în relație. Multe cupluri ajung în aceste dinamici nu din rea-voință, ci pentru că anumite roluri au fost asumate tacit și niciodată discutate.

O relație sănătoasă nu are nevoie de un părinte și un copil

Parteneriatele cele mai solide sunt construite între doi adulți care își asumă responsabilitatea pentru propria viață și aleg să se sprijine reciproc.

A avea grijă de persoana iubită este un lucru frumos. A deveni responsabilă pentru funcționarea vieții ei este cu totul altceva.

Iubirea nu înseamnă să cari permanent în spate un alt adult. Înseamnă să mergi alături de el. Iar diferența dintre cele două este mult mai importantă decât pare la prima vedere.

---