Florin Chilian revine după aproape 20 de ani cu noi declarații despre scandalul în care a fost implicat alături de Ana Maria Georgescu, respingând acuzațiile de agresiune.
Cântărețul Florin Chilian a făcut noi declarații publice în legătură cu scandalul care, în urmă cu aproape două decenii, a implicat-o pe fosta sa parteneră, Ana Maria Georgescu. Artistul a revenit asupra acuzațiilor de agresiune formulate în 2006 și susține din nou că acestea nu reflectă realitatea, oferind propria versiune asupra evenimentelor.
Florin Chilian respinge acuzațiile de agresiune
Într-un mesaj amplu publicat pe rețelele sociale, Florin Chilian afirmă că a ales să păstreze tăcerea în toți acești ani pentru a proteja viața și echilibrul fostei sale partenere. Artistul susține că decizia de a nu răspunde public la momentul izbucnirii scandalului a fost una conștientă și asumată.
„Am ales să tac în acel scandal pentru că nu doream să fiu motivul unei alte tentative de sinucidere, așa cum avusese înainte să mă întâlnească, din cauza familiei!”, a transmis acesta.
Citește și:
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Florin Salam rupe tăcerea! Adevărul despre situația lui Betty cu fiul ei: Atâta timp cât fata mea e bine...
- Florin Ristei și Andreea Bostănică, schimb dur de replici pe internet: Dă‑ți un reset din fabrică!
- Florin Piersic Jr., apariție rară alături de fiul său. Sașa, la doar 10 ani, i-a uimit pe fani cu talentul său
Artistul a reluat ideea și în finalul mesajului, insistând asupra aceleiași justificări:
„Repet: Am ales să tac în acel scandal pentru că nu doream să fiu motivul unei alte tentative de sinucidere, așa cum avusese înainte să mă întâlnească din cauza familiei! Cum pui în balanță viața unui om față de «imaginea» altui om?!”
Florin Chilian respinge ferm acuzațiile de agresiune și susține că, dimpotrivă, a fost alături de fosta sa parteneră în momente dificile.
„Nu că n-am bătut-o pe Ana Maria Georgescu, câștigătoarea premiului Mamaia, ci că i-am salvat viața de două ori! O dată la propriu, într-un spital, iar a doua oară atunci când am ales să tac în acel scandal pentru că nu doream să fiu motivul unei alte tentative de sinucidere”, a afirmat artistul.
Citește și:
- Florin Piersic, apariție surpriză înainte de a împlini 90 de ani. Mesajul care a emoționat o țară întreagă
- Florin Dumitrescu, experiențe șocante cu fanii. Ce avansuri i-a făcut o asistentă, atunci când soția era internată în spital
- Florin Dumitrescu, la un pas de înec în Spania. Clipe teribile pentru celebru chef!
Acesta adaugă că, în opinia sa, dacă acuzațiile ar fi fost reale, situația ar fi avut consecințe juridice clare și imediate.
Totodată, Chilian a făcut referire la documente și declarații pe care le invocă în sprijinul versiunii sale, inclusiv la intervenția medicală din noaptea incidentului.
„Cântăreața nu părea supărată pe Chilian”, ar fi consemnat un asistent-șef de pe ambulanță, potrivit afirmațiilor sale. Artistul mai susține că în documente apare și concluzia: „Verdictul SMURD Cluj: «Nu existau semne sau urme de lovituri la Ana Maria»”.
Ce s-a întâmplat între cei doi
În aceeași postare, Florin Chilian a făcut afirmații și despre contextul personal al fostei sale partenere, susținând că familia acesteia ar fi avut o influență semnificativă asupra unor decizii din acea perioadă. De asemenea, artistul afirmă că mai multe persoane implicate direct sau indirect în evenimente ar cunoaște detalii pe care el le consideră relevante, dar care nu au fost făcute publice.
„Au trecut de atunci aproape 20 de ani. Este suficient! Gata! Acum pot vorbi”, a transmis acesta.
Artistul mai susține că a respectat o promisiune făcută tatălui fostei sale partenere, motiv pentru care nu a oferit până acum explicații publice detaliate.
Relația dintre Florin Chilian și Ana Maria Georgescu s-a încheiat în anul 2006, la scurt timp după logodnă. În acea perioadă, acuzațiile de agresiune formulate de artistă au generat un amplu scandal mediatic, intens dezbătut în presa de la acel moment.